2 din 3 români apelează la personal specializat când vine vorba de amenajarea grădinii

04.06.2014

Symmetrica, liderul pieţei locale de pavele şi borduri vibropresate şi cel mai mare producător de pe plan autohton, spune că echipele de montatori specializați au început să fie din ce în ce mai căutate pe piața din România. Astfel, aproximativ 10% din cifra de afaceri a anului trecut (68,1 milioane de lei) a fost adusă de serviciile de montaj.

În ultimii ani, am înregistrat tot mai multe cereri în ceea ce privește serviciile de montaj, atât când vine vorba de sectorul public, cât și de cel privat. Cu toate acestea, echipele de montatori specializați sunt contractate mai ales în cazul proiectelor de mare anvergură, aproximativ 30% dintre clienţii persoane fizice fiind încă tentați să realizeze montajul independent, sau cu ajutorul montatorilor neprofesionişti – a declarat Sebastian Bobu, Director Executiv al Symmetrica.

Peste 60% din volumul lucrărilor sunt realizate în proiecte din sectorul public, restul de 40% fiind împărțite în mod egal între sectorul rezidențial sau comercial și cel privat (clienţii persoane fizice).
Potrivit oficialilor companiei, peste 70% dintre români lucrează cu montatori specializați atunci când vine vorba de amenajarea curții, 25% apelează la meşteri nespecializaţi, iar restul de 5% aleg să își realizeze singuri lucrările de montaj.

Citiți și despre: