2 miliarde de lei pentru Prima Casă 2018

01.03.2018

În data de 15 ianuarie 2018 au intrat în vigoare prevederile HG nr.2/2018 prin care a fost alocat un plafon total al garanțiilor care pot fi emise în anul 2018 în valoare de 2 miliarde lei, a anunţat Ministerul de Finanţe.

Plafoanele anuale ale garanțiilor care pot fi emise în cadrul programului se alocă la solicitarea finanțatorilor participanți de către FNGCIMM, cu acordul Ministerului Finanțelor Publice, în funcție de ponderea garanțiilor acordate în favoarea fiecărui finanțator în totalul garanțiilor acordate în cadrul programului în anul precedent.

În plus față de anul precedent începând cu acest an alocarea plafonului total între finanțatorii participanți în Programul Prima casă se realizează și prin aplicarea criteriilor și procedurii de evaluare a activității desfășurate de finanțatori în anul 2017.

Astfel, cele trei criterii de evaluare care au stat la baza împărțirii plafonului sunt:

– raportul dintre volumul finanțărilor garantate acordate în cadrul programului și volumul creditelor pentru locuințe acordate de finanțatori persoanelor fizice, negarantate de către stat;
– raportul dintre numărul total al garanțiilor plătite finanțatorilor de la începutul programului și până la data de 31 decembrie a anului precedent raportării și numărul total al garanțiilor acordate de la începutul programului și până la data de 31 decembrie 2017;
– raportul dintre numărul garanțiilor/promisiunilor de garantare acordate de FNGCIMM după ce solicitările de acordare au fost invalidate cel puțin o dată, înregistrate de un finanțator participant în program în anul precedent raportării si numărul total al solicitărilor de garantare aprobate de FNGCIMM.

Plafonul în sumă de 1.923.858.817 lei, a fost repartizat următorilor finanțatori participanți în program: BRD, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Românească, Unicredit, Bancpost, Garanti, Piraeus Bank, Marfin, Credit Agricole și Leumi Bank.

În urma repartizării sumei totale de 1.923.858.817 lei din plafonul total alocat pentru anul 2018 în favoarea celor 15 finanțatori menționați mai sus, va rămâne o rezervă nealocată în sumă totală de 76.141.183 lei, care va fi repartizată ulterior, în funcție de necesitățile de garantare justificate de către finanțatori.

 

 

 

Citiți și despre:

  • Prima Casă în 2018: Ce plafon a fost acordat?Prima Casă în 2018: Ce plafon a fost acordat? Plafonul alocat al garanțiilor care pot fi emise pentru anul 2018 în cadrul programului ”Prima casă” însumează 2 mld. lei, potrivit unei Hotărâri aprobată în ședința de Guvern. Actul normativ modifică și […]
  • Programul Prima Casă se modificăProgramul Prima Casă se modifică Pentru atingerea principalului scop al Programului Prima Casă, și anume cel social, astfel încât să beneficieze de acest program național categoriile sociale care au nevoie reală de sprijin în achiziționarea […]
  • Prima Casă 2018. 9.400 de credite acordate în perioada ianuarie-maiPrima Casă 2018. 9.400 de credite acordate în perioada ianuarie-mai În cadrul programului Prima Casă, FNGCIMM a acordat în primele cinci luni ale anului un număr de aproximativ 9.400 de garanții și promisiuni de garantare din plafonul alocat pentru anul 2018, iar 700 de […]
  • S-a lansat programul Prima Casă 2018S-a lansat programul Prima Casă 2018 Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) anunță lansarea Programului Prima Casa 2018, ca urmare a primirii, din partea Ministerului Finanțelor Publice, a acordului de distribuire […]
  • Evenimentul România Durabilă – AgriBusiness are loc pe 7 noiembrieEvenimentul România Durabilă – AgriBusiness are loc pe 7 noiembrie Marţi 7 noiembrie, începând cu ora 8.30, are loc evenimentul România Durabilă - AgriBusiness "Contribuţia agriculturii la viitorul model economic românesc", în cadrul Academiei de Studii Economice - Aula […]