20.000 de tineri, așteptați la Târgul de Cariere

01.10.2014

Aproximativ 20.000 de tineri din 6 orașe din România, precum și din Chișinău, sunt așteptați la edițiile de toamnă ale Târgului de Cariere, evenimentele care se vor desfășura în perioada 3 octombrie – 12 noiembrie.

Ofertele prezentate de companiile participante acoperă domenii precum IT, servicii, retail, inginerie, financiar, industria ospitalității și altele, fiind vizați studenții și absolvenții de studii superioare.

Oportunitățile de job-uri cuprind posturi cu normă întreagă, part-time și pe bază de proiect, stagii de practică și programe de voluntariat. De asemenea, se caută atât persoane la început de carieră, cât și cu experiență în muncă.

„Profilul candidatului la Târgul de Cariere îl constituie tinerii cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, cu studii superioare absolvite sau în curs, majoritatea cu experiență de muncă. Sunt tineri informați, care știu ce-și doresc și studiază înainte companiile participante. În ultimii ani am constatat că tot mai mulți candidați merg țintit: aleg companiile de care sunt interesați și preferă să discute direct și aplicat cu reprezentanții acestora decât să-și lase CV-urile la cât mai multe standuri. De altfel, mulți dintre ei ajung să fie angajați sau să participe la un stagiu de internship, care, la rândul său, poate duce la angajare”, a declarat Louisa Olar, project manager-ul Târgului de Cariere. 

Înaintea fiecărui eveniment, candidații pot afla de pe site-ul „targuldecariere.ro” pentru a vedea care sunt companiile participante și ce posturi sunt disponibile și își pot încărca CV-ul pe site, urmând ca la târg să discute direct cu reprezentanții companiilor care le oferă oportunitățile potrivite pentru fiecare în parte.

Potrivit unui studiu realizat la edițiile din această primăvară ale Târgului de Cariere, tinerii în căutarea unui job sunt interesați mai mult de atmosfera de lucru din cadrul unei companii și de siguranța locului de muncă decât de pachetul salarial oferit.

Citiți și despre: