200 de milioane de euro pentru sistemul de învățământ

25.06.2015

Guvernul a adoptat un proiect de Lege prin care se aprobă Acordul de împrumut pentru finanțarea Proiectului privind învățământul secundar, semnat între România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD). Împrumutul, în valoare de 200 de milioane de euro, este acordat pe o perioadă de 20 de ani și se va rambursa într-o singură tranșă, la 1 noiembrie 2034.

Din punctul de vedere al termenilor și condițiilor financiare, împrumuturile BIRD sunt competitive și mai flexibile decât alte instrumente alternative de finanțare existente pe piața financiară internațională.

Proiectul privind învățământul secundar, finanțat prin acest împrumut, are scopul să contribuie la îmbunătățirea tranziției de la sistemul educațional secundar superior la cel terțiar și creșterea gradului de absolvire a primului an de învățământ superior. Beneficiari ai proiectului vor fi toate liceele din învățământul de stat cu rată scăzută de absolvire a școlii sau de promovare a examenului de bacalaureat, precum și universități din sistemul de stat.

Se estimează că implementarea proiectului se va realiza în șapte ani, respectiv din noiembrie 2015 până în decembrie 2022.

 

 

Citiți și despre: