275 de persoane, puse sub control judiciar în ultima săptămână

03.12.2015

Săptămâna trecută, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 275 de persoane şi au fost înregistrate 23 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere judiciară, dispuse iniţial, cu alte măsuri.

Poliţia Română verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă.

Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse.

Astfel, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 43 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, faţă de 231 de persoane cercetate sub control judiciar și față de o persoană pe numele căreia a fost dispusă măsura controlului judiciar pe cauțiune.

Măsura controlului judiciar dispusă iniţial a fost înlocuită cu măsura arestării preventive (în 7 cazuri), cu măsura arestului la domiciliu (în 3 cazuri), cu executarea pedepsei închisorii (în 5 cazuri) și în condamnare cu suspendare (în 3 cazuri).

De asemenea, arestul la domiciliu a fost înlocuit cu executarea pedepsei închisorii în 3 cazuri și cu arestarea preventivă și condamnarea cu suspendare, în câte un caz.

 

 

Citiți și despre: