44 de miliarde de euro, investiţii în UE pentru combaterea migrației

30.06.2017

Un acord informal privind o schemă UE care vizează mobilizarea a 44 de miliarde de euro în investiții în sectorul privat din Africa a fost încheiat cu miniștrii statelor membre. Astfel, în cadrul Planului European de Investiții Externe, noul Fond European pentru Dezvoltare Durabilă (FEDD) s-ar încuraja investiții private în state fragile în valoare de 44 de miliarde de euro. Fondul va oferi o combinație de subvenții, împrumuturi și garanții financiare în valoare de 3,3 miliarde de euro pentru crearea locurilor de muncă, creștere și stabilitate, abordând astfel cauzele primare ale migrației.

„Acest acord va contribui la lupta împotriva sărăciei, la promovarea dezvoltării durabile și favorabile incluziunii și la promovarea rezistenței țărilor partenere, în special a celor mai puțin dezvoltate. Am reușit să atingem majoritatea obiectivelor noastre, ceea ce poate face FEDD un succes. Noul instrument va contribui la punerea în aplicare a Acordului de la Paris privind clima, și a Agendei 2030 și include clauze fundamentale de protejare a drepturilor omului și a forței de muncă „, a declarat Doru-Claudian Frunzulică (S&D, România).

În cadrul discuțiilor recente privind normele de funcționare ale FEDD, deputații europeni au convins miniștrii cu privire la următoarele puncte cheie:

Accent pe reducerea sărăciei, locuri de muncă, climă și IMM-uri. FEDD trebuie să se concentreze pe combaterea sărăciei și crearea locurilor de muncă decente, trebuie să aibă ca grup-țintă tinerii, femeile și întreprinderile mici, iar sprijinul trebuie să respecte standardele de dezvoltare convenite la nivel internațional. Cel puțin 28% din investiții vor sprijini acțiunile în domeniul climei pentru a contribui la punerea în aplicare a Acordului de la Paris;

Întreprinderi responsabile. Beneficiarii trebuie să respecte drepturile omului, standardele OIM și normele internaționale privind investițiile responsabile. Localnicii afectați de proiecte trebuie să aibă acces la o procedură de depunere a plângerilor;

• Transparența fiscală. Regulile stricte vor asigura faptul că întreprinderile din jurisdicțiile care nu cooperează în vederea rezolvării problemelor fiscale și a celor de spălare a banilor nu vor beneficia de resurse;

• Un control mai democratic. Parlamentul va avea statut de observator în cadrul Consiliului strategic al FEDD, iar Comisia Europeană va trebui să informeze Parlamentul înainte de luarea oricăror decizii importante privind investițiile.Deputați europeni din comisiile de afaceri externe, dezvoltare și buget au propus în luna aprilie o serie de modificări ale normelor de funcționare a FEDD.

„Mă bucur că am ajuns la un acord cu Consiliul. Vrem să transmitem un semnal clar partenerilor noștri că suntem hotărâți să facilităm creșterea durabilă și abordarea cauzelor fundamentale ale migrației. Sper ca acest instrument inovator va îmbunătăți climatul investițional și va stimula investițiile private acolo unde este cel mai necesar. Am muncit din greu pentru acest acord și sunt sigur îl putem adopta rapid”, a declarat coraportorul Eduard Kukan (PPE, Slovacia).

 

 

Citiți și despre: