62 de legume și fructe românești vor fi certificate internațional

29.03.2017

62 de culturi românești de legume și fructe vor fi certificate internațional pentru calitate, în 2017, ca urmare a programului național demarat de Kaufland România în vederea dezvoltării agricultorilor locali. Programul, unic în România, îi sprijină pe fermierii români de legume-fructe să obțină cea mai prestigioasă și răspândită certificare de calitate și siguranță alimentară din lume pentru produsele lor, GLOBALG.A.P. (Good Agricultural Practices). Aceasta asigură producătorilor, printre altele, accesul la mai multe piețe noi de desfacere – atât locale, dar și internaționale, permițând exportul produselor românești oriunde în lume.

Culturile aparțin celor 18 fermieri români care au absolvit programul derulat de Kaufland România în parteneriat cu consultanți specializați, în perioada ianuarie – martie 2017. Producătorii au beneficiat de ateliere educaționale, activități aplicate de analiză pe teren și planuri personalizate de dezvoltare. Toți cei 18 producători primesc sprijinul financiar din partea Kaufland România pentru obținerea certificării.

Printre culturile românești a căror calitate va fi recunoscută internațional în acest an se numără: cartofii, ceapa, vinetele, roșiile, castraveții, varza, sfecla roșie, păstârnacul, morcovii, ardeii, salata, spanacul, verdețurile, ciupercile, ridichile negre, pepenii verzi și galbeni, țelina, conopida, dovleceii, mazărea, dovleacul – dar și fructe precum merele, perele, gutuile, prunele, căpșunele, zmeura, cireșele, piersicile și caisele.

Treptat, toate aceste produse certificate GLOBALG.A.P. vor fi disponibile pe rafturile magazinelor Kaufland din România. Prima certificare va avea loc în luna mai 2017, odată cu recoltarea primelor producții obținute, respectiv a cireșelor și căpșunilor.

La momentul actual, în România există numai 80 de producători ce dețin certificări individuale GLOBALG.A.P de recunoaștere internațională a calității, iar în urma programului, numărul acestora va crește cu peste 20%. La nivel mondial, peste 160.000 de ferme din 124 de țări dețin certificare, iar 60% din totalul acestora provin din Europa.

“Prin acest program, sprijinim fermierii români și producția internă, fiindcă ne dorim ca fructele și legumele cultivate în România să se găsească mai ușor în rețelele de retail. Piața culturilor românești are un mare potențial de dezvoltare iar acest standard este primul pas către o agricultură locală sigură și durabilă. Misiunea noastră este să arătăm că se poate ca un retailer să aibă parteneriate puternice cu producătorii români, oferindu-le susținere, piață de desfacere, dar mai ales predictibilitate. Colaborarea cu producători locali este o prioritate pentru noi, iar sortimentul din magazine este deja compus peste 50% din produse românești”, declară Ionuț Parfente, Director de Achiziții Legume-Fructe, Kaufland România.

Programul de certificare reconfirmă angajamentul Kaufland România de a sprijini producătorii români și propune o soluție concretă pentru dezvoltarea acestora, promovând valoarea produselor românești și implicit susținând economia locală.

 

 

 

Citiți și despre:

  • Care sunt efectele reducerii TVA-ului la alimente de la 1 iunie?Care sunt efectele reducerii TVA-ului la alimente de la 1 iunie? Consumatorii, autoritățile, dar și retailerii primesc cu brațele deschise noile reglementări. Începând cu 1 iunie, TVA-ul la alimente, băuturi care nu sunt alcoolice, produse alimentare pentru animale și […]
  • Parmarom, soluția pentru livrări și depozitări în siguranțăParmarom, soluția pentru livrări și depozitări în siguranță Parmarom și-a început activitatea în anul 1994. La început de drum, societatea comercială avea activități doar de import și de distribuție de produse alimentare, fiind primul și singurul importator de suc […]
  • Program de educaţie rutieră susţinut de Kaufland și United WayProgram de educaţie rutieră susţinut de Kaufland și United Way Programul național de promovare a siguranței rutiere în rândul copiilor și adulților, dezvoltat de United Way în parteneriat cu Poliția Română – Direcția Rutieră, Ministerul Educației Naționale și Kaufland […]
  • Kaufland România se reînnoieșteKaufland România se reînnoiește Pornind de la îndemnul campaniei „Noul Tu trăiește fresh”, Kaufland România se transformă, oferind clienților propriul exemplu pentru a-i inspira în demersul de reinventare. Astfel, din această vară, Kaufland […]
  • Ce salariu are un casier la Kaufland România?Ce salariu are un casier la Kaufland România? Kaufland România a luat decizia de a creşte salariul minim pentru angajaţii comerciali din magazinele reţelei, ajungând astfel la suma de 2.000 lei brut, incluzând tichete de masă. Totodată, în funcție de […]