67 de clădiri cu bulină roşie vor fi consolidate în acest an

03.04.2015

Guvernul a aprobat, ieri, Programul de acțiuni pentru 2015 privind proiectarea și execuția lucrărilor de intervenție pentru reducerea riscului seismic la construcțiile cu destinația de locuințe multietajate, încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic și care prezintă pericol public (clădirile cu bulină roșie).

Prin Legea bugetului de stat a fost alocată Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) pentru finanțarea acestui program suma de 5 milioane de lei.

MDRAP elaborează programul anual în baza propunerilor fundamentate de Consiliul General al Municipiului București și de consiliile județene și avizate de Comitetul Municipal București, respectiv comitetele județene pentru situații de urgență și, ulterior, de Comisia Națională de Inginerie Seismică.

În cadrul acestui program guvernamental, în acest an, au fost incluse 67 de clădiri, construite înainte de 1977, dintre care 48 sunt situate în București, celelalte fiind în Câmpina, Tulcea, Covasna, Constanța, Bacău, Ploiești, Suceava, Târgu Mureș. La 25 dintre aceste clădiri (1.069 de apartamente) vor fi executate lucrări de intervenție, iar pentru 42 de clădiri (2.108 de apartamente) va fi elaborată documentația tehnico-economică.

Potrivit Ordonanței Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente, există o serie de facilități financiare pentru proprietarii de locuințe persoane fizice, printre care se numără finanțarea integrală, din alocații bugetare, a expertizării tehnice a clădirilor de locuit, cu prioritate a celor multietajate, cu mari aglomerări de persoane, construite înainte de 1977;

De asemenea, pentru clădirile de locuit multietajate, încadrate prin raportul de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic și care prezintă pericol public este disponibilă finanțarea integrală, din alocații bugetare, a proiectării și execuției lucrărilor de consolidare aferente locuințelor proprietate privată a persoanelor fizice, restituirea în rate lunare egale, fără dobândă, eșalonate pe 25 de ani, a contravalorii execuției lucrărilor de consolidare finanțate din alocații bugetare sau exceptarea proprietarilor, persoane fizice, care realizează venituri medii nete lunare pe membru de familie sub câștigul salarial mediu net pe economie de la restituirea contravalorii execuției de consolidare finanțate din alocații bugetare, precum şi scutirea de taxă pentru emiterea autorizației de construire pentru lucrări de consolidare.

Până la ora actuală, Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) şi primăriile municipiilor şi oraşelor beneficiare ale acestui program au finalizat lucrările de consolidare la 25 de clădiri (962 de apartamente) cu destinaţia de locuinţe, dintre care 19 clădiri (693 de apartamente) construite înainte de 1940 în Bucureşti şi câte o clădire în municipiile Bacău, Brăila, Galaţi, Ploieşti, Roman şi Târgu Mureş.

141

Citiți și despre: