851 de companii, sancţionate de Inspecţia Muncii. Ce nereguli s-au găsit?

23.06.2016

Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 13– 17 iunie, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de 421.377 de euro, adică 1.910.100 de lei. Au fost depistate 158 persoane care lucrau la negru. Dintre acestea 22 erau din Argeș iar 17 din județul Constanta.

În domeniul relaţiilor de muncă, la nivel național s-au aplicat amenzi în valoare de 1.546.600 de lei din care 1.170.000 de lei pentru muncă la negru. Pentru primirea la muncă a mai mult de cinci persoane fără contracte individuale de muncă, inspectorii de muncă au făcut 5 propuneri de cercetare penală. In total au fost sancționați 384 de angajatori.

În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă s-au aplicat amenzi în valoare de 363.500 de lei. Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 96 de evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi încadrate sau nu ca fiind accidente de muncă. Au fost sancționați 851 angajatori în domeniu.

„O dată cu vara intrată deplin în drepturi, observăm o creștere a cuantumului de amenzi aplicate pentru munca la negru și cum obiectivul nostru permanent este reducerea continuă a muncii nedeclarate și a efectelor ei, acționăm în consecință. Un sfat simplu dar extrem de util, pentru cei ce se angajează pe timp de vară, este sa ceară angajatorului un exemplar din contractul individual de muncă. Din statisticile Inspectiei Muncii,rezulta ca angajații din sectorul energetic sunt mai predispuși la afecțiuni grave ca urmare a evenimentelor de muncă, față de cei din alte sectoare ale economiei naționale. De aceea, acțiunile de control din perioada mai – noiembrie 2016 vor fi concentrate pe modul în care se respectă prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă la unitățile de producție din sectorul energetic”, a afirmat Dantes Nicolae Bratu, Inspector General de Stat.

 

 

Citiți și despre: