Stiri: Finante

A doua ediţie a Tax & Finance Forum are loc pe 6-7 mai

26.04.2015

În perioada 6-7 mai, BusinessMark, cu sprijinul Camerei Consultanţilor Fiscali, va organiza Tax & Finance Forum, eveniment ce va avea loc la Bucureşti, în cadrul Hotelui Athenee Palace Hilton. Forumul va reuni reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, ai celor mai mari companii de consultanţă şi experţi financiari, factori de decizie din departamentele financiar-contabile ale celor mai importante companii prezente pe piaţa locală.

În prima zi, Tax & Finance Forum se vor aborda subiecte legate de legislaţia europeană, modificări, armonizarea legislaţiei, Noul Cod Fiscal, TVA, impozitul pe profit/venit, contribuţii sociale, impozitarea veniturilor obţinute de nerezidenţi, optimizarea şi planificarea fiscală, soluţii eficiente de restructurare şi reorganizare a afacerii.

Printre speakerii prezenţi în cadrul conferinţei se numără:

– Reprezentant Ministerul Finanțelor Publice
– Mihaela Mitroi, Partener PwC Romania, Coordonator al Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, Vicepreşedinte, CCF
– Ciprian Gavriliu, Tax Director – Transfer Pricing, Deloitte România
– Mihai Petre, Senior Manager, Customs & Global Trade, Deloitte România
– Cristina Clujescu, Tax Manager, EY România
– Luisiana Dobrinescu, Partener, Dobrinescu Dobrev SCA
– Cristina Săulescu, Tax Manager PKF Finconta
– Corneliu-Teofil Teaha, General Manager, Teaha Management Consulting

A doua zi a evenimentului va oferi răspunsuri la unele dintre cele mai importante aspecte fiscale în cadrul unor seminarii susţinute de reprezentanţi ai celor mai mari companii de consultanţă:

Ziua a II-a – 7 mai – 09:30 – 13:00 Seminarii paralele

Seminar Aspecte privind inspecţia fiscală. Litigii fiscale

Speaker:
Ana-Maria Iordache, Avocat Senior, D&B David si Baias – Pwc România

Seminar Planificarea preţurilor de transfer

Speakeri:
Adrian Rus, Tax Partner, EY România
Gabriela Băncescu, Tax Senior Manager, EY România

14:00 – 17:30 Seminarii paralele

Seminar Aspecte practice privind rambursarile de TVA

Speaker:

Luisiana Dobrinescu, Partener, Dobrinescu Dobrev SCA
Seminar Noul Cod Vamal al UE

Speakeri:
Mihai Petre, Senior Manager, Customs & Global Trade, Deloitte România
Daniela Neagoe, Senior Consultant servicii fiscale, Deloitte România

Seminar Optimizare fiscală vs. evaziune fiscală din punct de vedere al angajatorului vs. salariat/persoană fizică

Speakeri:
Cristina Saulescu, Tax Manager, PKF Finconta
Gabriela Noemi Popescu, Senior HR and Social Security Tax Consultant, PKF Finconta

Pentru detalii şi înscrieri, accesaţi www.business-mark.ro contactaţi organizatorii la numerele de telefon (+40 ) 021 313 98 19 sau pe adresele de e-mail mihaela.ciobanu@business-mark.ro, office@business-mark.ro.