A fost desemnat Antreprenorul Anului 2015 în România

13.11.2015

Antreprenorul anului 2015 în România a fost desemnat aseară, în cadrul unei ceremonii de gală, Levente Hugo Bara, Directorul General Supremia Grup, primind această distincţie. El urmează să reprezinte țara noastră în finala competiției EY World Entrepreneur Of The Year, unde va intra în competiție alături de antreprenori din peste 60 de țări.

Antreprenorul a concurat alături de alți 47 lideri de business în cadrul programului organizat de EY România.

Supremia Grup este liderii pieței de ingrediente alimentare din ţara noastră și unul dintre jucătorii importanți la nivelul pieței europene.

Compania are 280 angajați, exportă în patru continente, cumpărând materie primă din 80 de țări. În acest an, cifra de afaceri a atins deja 35 milioane euro, Levente Hugo Bara estimând o cifră de afaceri de 38 milioane euro până la sfârșitul anului.

În cadrul galei de desemnare a Antreprenorolui Anului au participat peste 200 de reprezentanți ai comunității de business. De asemenea, Dan Isai, CEO Salad Box, a primit titlul Emerging Entrepreneur Of The Year, iar Cristian Ispas, Director General Motivation, a primit titlul Social Entrepreneur Of The Year.

„Antreprenorii sunt cei care percep oportunități acolo unde alții văd obstacole, de aceea contribuie mai mult ca oricare alt grup la bunăstarea economică și la crearea de locuri de muncă. Vreau să îi felicit pe câștigători și pe toți cei 48 de concurenți deopotrivă, pentru viziunea și pasiunea investite în afacerile pe care le-au dezvoltat”, a spus Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România.

La ediția 2015 a competiției s-au înscris 60 de oameni de afaceri, față de 50 la prima ediție a galei, 48 de antreprenori români rămânând în competiția națională EY Entrepreneur Of The Year, după verificarea îndeplinirii condițiilor de eligibilitate, față de 40 de antreprenori în 2014.

Finaliştii EY Entrepreneur Of The Year au fost următorii:

1) Levente Hugo Bara, Supremia Grup
2) Vasile Armenean, Betty Ice
3) Doina Cepalis, Te-Rox Prod
4) Philip Cox, Cramele Recaș
5) Florin Madar, Temad Grup
6) Marinela și Ion Dragoi, Pet Star Holding

Cele trei premii la categoria Emerging Entrepreneur Of The Year au fost:

1) Dan Isai, Salad Box – câștigător al titlului Emerging Entrepreneur Of The Year
2) Monica Cadogan, Vivre Deco – locul al doilea
3) Horațiu Țepes, Bilka Steel– locul al treilea

“Ne-am bucurat să observăm la cei 48 de antreprenori concurenți dorința de a-i inspira pe tinerii români, pentru ca aceștia să își urmeze propriile aspirații fără complexe, și dorința de a vedea România pusă pe harta antreprenoriatului mondial. Marea majoritate a afacerilor concurente au crescut organic, prin propriile forțe, dar am văzut un interes din ce în ce mai mare pentru extinderea pe piețele externe – la nivel regional, european sau chiar mondial”, a spus Alexandru Lupea, Partener și Strategic Growth Markets Leader, EY România.

 

 

Citiți și despre: