A fost inaugurat noul Centru de Management al Traficului din Bucureşti

19.07.2017

Primarul general, Gabriela Firea, a inaugurat ieri noul Centrul de Management al Traficului situat în sediul Primăriei Municipiului București. Noul centru este dotat cu tehnologie de ultimă generație și reprezintă prima etapă din strategia de dezvoltare a planului de mobilitate urbană a Bucureștiului pe zona de trafic.

„Inaugurăm noul Centru de control și monitorizare a traficului din Capitală. Acesta are comanda unică, integrată, pentru sistemul de management al transportul public, sistemul de control al traficului urban și sistemul de supraveghere video. Este un prim pas către transformarea Bucureștiului într-un smart city și ne dorim ca acesta să fie continuat, astfel încât, în următorii ani, să putem spune că orașul nostru este cu adevărat smart. Atunci când am preluat mandatul de Primar General, aproximativ 100 de intersecții din cele semaforizate erau integrate într-un sistem de management al traficului care era depășit ca uzură morală și fizică și nu putea să facă față sub nici o formă cerințelor. În acest moment avem un sistem care este adaptat noilor descoperiri în ceea ce privește sistemele hardware și software”, a afirmat Gabriela Firea.

În prezent, există 280 de camere video amplasate în Bucureşti, atât în zona intersecțiilor, cât și în principalele puncte strategice ale orașului, iar toate aceste informații pot fi observate pe ecranele din Centrul management al Traficului. Cele 280 de camere video transmit pe ecranele centrului informații din 215 intersecții semaforizate din Capitală, din totalul de 450 de intersecții semaforizate pe care le avem în București în acest moment.

Până la sfârșitul anului vor mai fi racordate la acest sistem de management al traficului alte 60 de intersecții semaforizate, iar până la mijlocul anului viitor se dorește ca toate cele 450 de intersecții semaforizate să fie integrate în acest sistem. De asemenea, au fost executate legături noi de fibră optică între noul centru, data center și nodurile de legătură din trafic, iar echipamentele de procesare și stocare a datelor, precum și aplicațiile care gestionează traficul au fost mutate și instalate în Centrul de management integrat pentru situații de urgență.

 

 

 

Citiți și despre:

  • Standardele Smart City, disponibile şi în RomâniaStandardele Smart City, disponibile şi în România Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate împreună cu Organismul Naţional de Standardizare – ASRO au semnat acordul de colaborare privind elaborarea, publicarea și adoptarea la nivel național a […]
  • Elsaco are un nou director general Elsaco, liderul proiectelor de infrastructură energetică urbană, de apă și mediu, are un nou director general. Astfel, după aproape doi ani în funcția de CEO al Elsaco, Mihai Constantinescu este în curs de a […]
  • Koton deschide un magazin în Shopping City TimișoaraKoton deschide un magazin în Shopping City Timișoara Koton, liderul pieței de fast-fashion retail din Turcia, va deschide al 13-lea magazin din România în Shopping City Timișoara, în urma unei investiții de 700.000 euro. Magazinul este cel de-al doilea deținut […]
  • Bucureștiul are nevoie de o strategie de tip smart cityBucureștiul are nevoie de o strategie de tip smart city La ora actuală, cea mai mare parte a populației globale locuiește și lucrează în orașe. Potrivit previziunilor ONU, până în anul 2050, în jur de 70% din populaţia lumii va locui în zone urbane, faţă de 54% în […]
  • Măsuri importante anunţate de Aeroportul OtopeniMăsuri importante anunţate de Aeroportul Otopeni Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti continuă procesul de fluidizare a controlului pasagerilor la punctele de frontieră, prin suplimentarea numărului de ghişee și reorganizarea zonei de control al […]