A fost inaugurată noua maternitate din Braşov

05.02.2018

Duminică a avut loc inaugurarea maternității din cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie « I. A. Sbârcea » Braşov, eveniment la care a participat şi Sorin Pintea, ministrul Sănătății. Investiția Ministerului Sănătății în cadrul maternităţii din Braşov, în valoare de 29.839.479,01 lei, s-a realizat în cadrul Proiectului privind Reforma Sectorului Sanitar – faza a II-a, finanţat din 2 împrumuturi externe, acordate de BIRD şi BEI. Ambele împrumuturi au fost contractate în 2005. În cadrul acestui Proiect au fost restructurate şi modernizare un număr de 19 secţii de obstetrică şi neonatologie din spitale clinice județene de urgență de la nivel național.

Maternitatea din Brașov deserveşte trei judeţe: Braşov, Harghita şi Covasna, cu o populaţie de peste 1.500.000 locuitori. Acolo se înregistrează anual peste 4.000 de naşteri şi peste 500 de cazuri pe secţia de terapie intensivă nou născuţi.

“Am vrut să vad cum arată maternitatea Brașov după reamenajare și mi-a plăcut ce am văzut. Însă este doar un pas spre normalitate, nu avem de ce să facem din asta un eveniment cu fast, cu ceremonie. Mi-aș dori să arate așa toate maternitățile din România. Și cred că doar dacă toți responsabilii din această țară vor lucra în interesul celor care i-au ales, autorități centrale și locale ale statului, indiferent de culoarea lor politică, se poate realiza acest lucru”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

Proiectul din Brașov a constat în reabilitarea și reamenajarea clădirii Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie „I.A.Sbârcea”, construită în anul 1928, care a avut ca destinație inițială un așezământ școlar și a fost transformată mai târziu în spital. În cadrul proiectului au fost reorganizate spațiile existente la subsol, parter și cele trei etaje, astfel încât să poată fi separate circuitele funcționale, îmbunătățind condițiile de acordare a serviciilor medicale. A fost realizat un nod de circulație verticală, cu două ascensoare. Imobilul a fost extins la nivelul parterului și al etajului întâi prin construirea unor anexe, destinate ca spațiu pentru externări, respectiv un spațiu tehnic.

La etajul I al maternității au fost reabilitate 9 săli de nașteri individuale cu cabinetele de suport necesare pentru asistente, birouri medici, cameră de lucru și boxe pentru întreținerea curățeniei. În cadrul Acordului de împrumut cu Banca Europeană de Investiții, anul acesta vor fi achiziționate 9 mese de naștere pentru dotarea sălilor de nașteri reabilitate la Maternitatea Brașov.

 

 

 

Citiți și despre: