A început competiția „Bani pentru școala ta!”

06.03.2018

Cea de-a șasea ediție a Competiției naționale de educație financiară Bani pentru școala ta™ aduce din nou finanțări de până la 10.000 de euro pentru liceele din ţara noastră. Astfel, elevi de liceu cu vârsta mai mare de 15 ani, dar și absolvenți, profesori, părinți și alți susținători ai unităților de învățământ pot câștiga pentru școlile lor finanțări de până la 10.000 de euro, dacă urmează în perioada 1 martie – 31 martie 2018 trainingurile online gratuite de educație financiară – modulele BaniIQ™ și Banii pe net™ – disponibile pe site-ul Competiției – www.banipentruscoalata.ro

Fiecare liceu este înregistrat automat, odată cu înscrierea elevilor și susținătorilor săi în training și acumulează EUROpuncte pentru fiecare persoană care urmează modulele online și completează testul de verificare a cunoștințelor. Săptămânal, va fi anunțat clasamentul intermediar al liceelor susținute în Competiție.

Şcolile cu cel mai mare număr de susținători va beneficia de un premiu constând într-o sumă în euro egală cu numărul acestora, în limita a 10.000 de euro. În plus, vor primi premii și primele trei școli care vor atrage primii 1.000 susținători fiecare. Premiile vor fi folosite exclusiv pentru modernizarea școlilor, dotarea laboratoarelor, a claselor, achiziția de echipamente sau resurse educaționale.

În ediția de anul trecut, peste 35.000 de elevi, profesori, părinți și alți membri ai comunităților locale au participat la Competiție și au avut acces la informații esențiale despre bugetul personal, venituri, cheltuieli, investiții și relația cu banca, dar și despre eCommerce, drepturile celor care cumpără online, securitatea în mediul online, taxe și impozite.

„Experiențele și informațiile acumulate prin parcurgerea training-urilor reprezintă o importantă gamă de noțiuni care mă va îndruma în viață spre cele mai bune decizii pe plan financiar. Ocazia de a aduce o contribuție față de laboratoarele de informatică, în care îmi petrec cea mai mare parte a timpului, m-a încântat de la bun început și m-a mobilizat să conving tot mai multe persoane să parcurgă aceste training-uri”, a declarat Aldea Alina, elevă la Colegiul Național Alexandru Ioan Cuza din Galați.

Mai multe informații despre competiție, traininguri, premiu și regulament de participare găsiți pe www.banipentruscoalata.ro!

 

 

 

Citiți și despre: