A început sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat 2016

16.08.2016

Sesiunea de toamnă (august-septembrie) a examenului național de Bacalaureat 2016 a început marți, 16 august, cu probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A), respectiv de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B).

Cele două probe se vor desfășura în intervalul 16-17 august. Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C) va avea loc între 17 și 19 august, urmând ca ultima probă orală — evaluarea competențelor digitale (proba D) — să se deruleze în zilele de 18 și 19 august.

Pentru susținerea examenului în a doua sesiune s-au înscris 42.261 de absolvenți de liceu. Dintre aceștia, 27.848 de candidați provin din promoția curentă, iar 14.413 candidați provin din seriile anterioare. În funcție de forma de învățământ absolvită, cei 42.261 de elevi înscriși (toate promoțiile) sunt distribuiți astfel: 39.815 — zi, 1.027 — seral și 1.419 — frecvență redusă. Precizăm că în prima sesiune au fost declarați respinși 41.037 de candidați (toate promoțiile).

Subiectele pentru probele de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orală în limba română, respectiv în limba maternă sunt elaborate de Centrul Național de Evaluare și Examinare și cuprind texte literare și nonliterare, funcționale și nonfuncționale, cu un grad de complexitate care să permită tratarea lor integrală în maximum 10-15 minute.

Rezultatul obținut de fiecare candidat la proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, respectiv în limba maternă nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competență corespunzător grilei aprobate la nivel național: experimentat, avansat și mediu. Candidatul care refuză să raspundă sau să rezolve subiectele propuse la una din probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale se consideră că nu a susținut proba.

Examinările scrise din a doua sesiune încep luni, 22 august, cu proba la Limba și literatura română — proba E)a), și continuă marți 23 august cu proba E)b) — Limba și literatura maternă, respectiv miercuri, 24 august, cu proba E)c) — proba obligatorie a profilului. Testele scrise se încheie vineri, 26 august, cu proba la alegere a profilului și specializării — proba E)d). Afișarea primelor rezultate (până la ora 16:00) și depunerea contestațiilor (orele 16:00 — 20:00) au loc în data de 29 august, iar afișarea rezultatelor finale este programată pentru data de 1 septembrie.

 

Citiți și despre: