ABC produce de 19 ani borș tradițional

01.03.2014

Compania care demonstrează că simplitatea poate sta la baza unei afaceri de succes. Într-o piață în care cele mai multe dintre produsele unei companii de succes sunt unele complicat de realizat și la fel de complicat de prezentat, ABC din Tecuci demonstrează că se poate ca o companie să se bazeze pe simplitate. Așa cum sugerează și numele, compania face produse de calitate, foarte simple, dar care stau la baza spiritului românsc. “Compania noastră este pionieră pe piața borșului. În urma cu 19 ani, am identificat o nevoie care nu era satisfăcută la nivel industrial și am luat hotărârea de a porni pe o cărare nebătută pentru a dezvolta o nouă nișă. Pornind de la o rețetă tradițională, a fost necesar să inovăm, fără a avea în spate literatură de specialitate, tehnologii deja existente sau exemple de succes. Din acest amestec de improvizație și tehnologie s-a născut o companie care s-a dezvoltat în ritm constant, cu vânzări susținute și fără compromisuri în ceea ce privește calitatea produselor. Punând accent pe ingrediente sută la sută naturale, am reușit să câștigăm notorietate, dar câteodată am pierdut teren în fața altor producători care au stabilizat procesul de fabricație folosind de exemplu aditivi alimentari. În schimb, am reușit să ne creăm o imagine puternică, invers proporțională cu mărimea companiei și numărul mic de angajați”, ne-a declarat Emil Dicu, directorul general ABC Tecuci.

Compania produce și distribuie, încă din anul 1995, borș obținut prin fermentația naturală a tărâțelor de grâu. Practic, Emil Dicu a identificat o oportunitate pe care nimeni nu o valorifica la acea vreme și cum borșul este unul dintre produsele de bază ale bucătăriei românești a fost primit cu interes de către consumatorii din țara noastră. „De la bun început am fost pasionat de această <licoare magică> cum i se spune în popor. Lipsa de repere m-a ambiționat și forțat să gândesc creativ și să găsesc soluții inovative. O dată ce primele obstacole tehnologice au fost înlăturate, am fost fascinat de natura vie a produsului și de proprietățile sale. Borșul este un tonic natural, rezultat din fermentația tărâței de grâu, un complex probiotic care poate fi încadrat în aceeași categorie de băuturi nutritive cum sunt de exemplu chefirul și socata. Viziunea mea a fost să ofer consumatorilor un produs sută la sută natural și, de la prima pungă de borș până în prezent, compania noastră s-a dedicat doar acestei misiuni. Însă nu excludem să ne diversificăm gama de produse, sperând să valorificăm resursele agroalimentare existente în regiunea Tecuciului și nu numai”, explică Emil Dicu.

Tradiție de aproape 20 de ani

O parte chimie alimentară și restul experiență. Așa descrie, pe scurt, directorul ABC compania pe care o conduce. Calitatea produsului este garantată prin respectarea standardelor în vigoare, atât naţionale, cât și europene, întrucât compania este certificată ISO 22000, TUV Austria și BIO România. “Pornind de la selectarea tărâțelor folosite și continuând cu fermentația și îmbutelierea, întregul proces tehnologic este monitorizat cu strictețea necesară obținerii unui produs de calitate. Consumatorii trebuie să știe că ABC are o tradiție de aproape 20 de ani pe piața borșului, iar longevitatea companiei se datorează faptului că în ciuda intensificării competiției și a creșterii cererii pe piață, ABC continuă să producă un borș fără aditivi alimentari, la fel de gustos și de sănătos ca cel pregătit în casă”, ne-a declarat Emil Dicu, directorul general ABC Tecuci.

Investiții de peste 1 milion de euro

Chiar dacă produsul este unul simplu, asta nu înseamnă că nu există investiții pe partea de tehnologie. “În primul rând, produsul nostru este destinat consumului alimentar. Acest lucru impune respectarea cu strictețe a normelor igienico-sanitare, iar firma noastră a fost dotată cu echipamente care sunt menite să asigure siguranța consumatorului. În al doilea rând, investițiile în tehnologie sunt necesare dezvoltării oricărei companii. În mediul de producție și pe o piață competitivă, raportul preț-calitate este important. Așa cum am spus mai devreme, noi nu dorim să sacrificăm calitatea, dar reușim să scădem costurile de producție prin eficientizarea liniei de producție. În acest scop, am investit într-o nouă secție de producție proiectată după standarde europene, precum și în automatizări, aparatură de monitorizare a procesului tehnologic și un laborator de analiză microbiologică. Investițiile recente însumează peste 1 milion de euro, dar doresc să vă precizez că munca și pasiunea de zi cu zi arătată de colectivul ABC este adevărata investiție”, ne-a explicat directorul general ABC. 

Compania are în prezent distribuitori autorizați în București, Galați, Brăila, Buzău, Vrancea, Bacău, Vaslui, Iași, Botoșani, Prahova și Dâmbovița. “În ultimii doi ani, am deschis și două centre de desfacere în orașele Iași și Constanța. Dezvoltarea rețelei de distribuție este unul din obiectivele noastre cheie, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Urmărim ca în viitorii doi ani să extindem rețeaua de distribuție la nivel național”, spune Emil Dicu, care este de părere că singura modalitate prin care compania se va extinde peste granițe va fi tot pentru a ajunge la românii plecați în străinătate, dat fiind faptul că borșul este un produs căutat, pentru moment cel puțin, doar de către români. “Borșul obținut din tărâțe de grâu este un produs pur românesc. Sunt foarte puțini vest europeni care cunosc acest produs, așa că extinderea peste granițe ar fi dedicată în primă instanță comunităților românești de peste hotare. Nu excludem această posibilitate și căutăm activ noi piețe de desfacere, dar vom demara această inițiativă doar atunci când vom putea asigura aceeași calitate în țară, cât și peste granițe fără a apela la pasteurizare, proces prin care borșul își pierde calitățile nutritive”, ne-a declarat Emil Dicu, directorul general ABC Tecuci.

La ceas aniversar

ABC a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 3.314.000 lei, în creștere cu 18% față de 2012. ”Pentru acest an, ținând cont de criza actuală, estimăm o stagnare a cifrei de afaceri. Oportunitățile sunt diferite decât în perioadele de creștere economică, dar vom încerca să ne adaptăm rapid strategia acestui trend”, ne-a povestit Emil Dicu, care a adăugat că în următorii cinci ani se dorește consolidarea brandului pentru a răspunde cât mai bine dorințelor clienților fideli și nu numai. “Când vine vorba de obiective, mizăm pe inovație în dezvoltarea producției și pe investiții în campanii de comunicare, pentru a crea un brand ancorat în tradiție, dar aparținând prezentului, un brand care să cucerească toți consumatorii români, prin calitate, dar și prin originalitate. Peste cinci ani, ABC va fi o companie dinamică, solidă, o companie care (încă) produce cel mai bun borș de pe piață. Am speranța că noi, românii, vom deveni mai selectivi în ceea ce privește calitatea și compoziția alimentelor”, explică directorul general ABC Tecuci.

20 de ani de tradiție

În 2015, ABC Tecuci va marca 20 de ani de existență. „Vrem să sărbătorim acest moment cheie din istoria companiei printr-o serie de activități de marketing și promoții aniversare, menite să aproprie consumatorul român de produsele naturale, tradiționale, sănătoase și, de ce nu, <Made in România>”, ne-a declarat Emil Dicu, directorul general ABC Tecuci.

Citiți și despre: