Accesul companiilor la târguri internaţionale, facilitat

22.09.2016

În şedinţa de Guvern de ieri au fost aprobate Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea şi completarea OUG nr. 120 din 25 septembrie 2002 privind aprobarea Sistemului de susţinere şi promovare a exportului cu finanţare de la bugetul de stat precum şi Hotarârea de Guvern pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 296 din 21 martie 2007 privind aprobarea Mecanismelor de derulare a acţiunilor din Programul de Promovare a Exportului.

Aceste documente cuprind o serie de măsuri care vor avea ca efect o mai eficientă organizare în demersurile legate de participarea la târguri şi expoziţii internaţionale precum şi armonizarea prevederilor legale în acord cu structura organizatorică a MECRMA existentă în prezent, precizează Guvernul.

Totodată, prin aprobarea celor două documente se vor simplifica mecanismele de derulare a acţiunilor din Programul de Promovare a Exportului, se va fluidiza modul de decontare a plăţilor, pentru a oferi, astfel, accesul sporit al beneficiarilor, în condiţii de economicitate, eficacitate şi eficienţă la această facilitate administrată de MECRMA.

 

 

Citiți și despre: