Aceasta este cea mai bună universitate din România

23.10.2017

Ultimul clasament QS World University Rankings by Region 2018 situează Universitatea din București pe prima poziție în topul universităților românești. Astfel, Universitatea din București se bucură de cele mai mari scoruri la indicatori precum: reputație angajatori (92), reputația academică (89,3) și raport lucrări/facultate (74.2). Alți indicatori la care UniBuc a luat scoruri mari sunt: prezența online a universității (68.9), raport citări/lucrări (53.2), cadre didactice cu doctorat (45.8) și cadre didactice internaționale (4.5).

Este de remarcat faptul că universitățile membre ale Consorțiului „Universitaria” ocupă primele cinci locuri la nivel național. Astfel, Universitatea din București este pe primul loc, fiind urmată de Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Universitatea de Vest din Timișoara și Academia de Studii Economice din București.

În același clasament, care vizează universitățile din Europa Centrală și Asia Centrală (EECA), Universitatea din București se plasează pe locul 39. Clasamentul a fost realizat prin evaluarea a 226 universități din 21 de țări, printre care Rusia, Turcia, Cehia, Croația, Polonia, Lituania, Serbia etc. De altfel, 16 dintre cele 226 de universități prezente în acest clasament sunt din România.

Clasamentul din acest an a fost realizat prin evaluarea universităților pe baza unor indicatori care au inclus procentual: prezența online a universității (10%), reputația academică (30%), reputație angajatori (20%), raport studenți/facultate (15%), raport lucrări/facultate (10%), cadre didactice cu doctorat (5%), raport citări/lucrări (5%), cadre didactice internaționale (5%) și studenții internaționali (5%).

Toate clasamentele realizate de Quacquarelli Symonds, în cursul anului 2017, situează Universitatea din București pe primul loc, la nivel național. Astfel, pe lângă clasamentul QS World University Rankings by Region 2018, menționat mai sus, un alt clasament – QS World University Rankings 2018 – situează Universitatea din București pe primul loc, la nivel național, și între pozițiile 701-750, pe plan mondial. În plus, clasamentul QS World University Rankings 2018 a plasat Universitatea din București pe poziția 401+ la nivel mondial pentru Reputația Angajatorului, indicator care reflectă reputația instituțională pe piața de angajare a absolvenților.

În cel de-al treilea clasament, QS World University Rankings din acest an, by Subject, dat publicității în luna martie a acestui an, Universitatea din București se remarcă la nivel național cu cele mai bune două domenii fundamentale: Științe ale naturii, respectiv Științe Sociale și Management, în timp ce, la nivel internațional, Universitatea din București se remarcă prin intermediul domeniului lingvisticii, ocupând locul 151-200 în topul mondial.

 

 

 

Citiți și despre: