Acord de finanţare pentru microîntreprinderi, semnat de FEI şi Libra Internet Bank

12.06.2014

Fondul European de Investiţii (FEI) şi Libra Internet Bank au semnat un acord de garantare în valoare de 30 milioane de lei în vederea finanţării a peste 400 de microîntreprinderi din România. Acest acord va permite băncii să asigure acces la finanţări microîntreprinzătorilor, în special tinerilor antreprenori care se confruntă cu dificultăţi în accesarea creditelor din surse bancare tradiţionale.

Programul Progress Microfinance este finanţat de Comisia Europeană şi gestionat de Fondul European de Investiţii.

“Ne bucurăm că am încheiat acordul de garantare în cadrul programului Progress Microfinance din România cu Libra Internet Bank. Sunt convinsă că aceste finanţări vor avea un aport la susţinerea microîntreprinderilor şi mai ales a tinerilor întreprinzători care doresc să-şi înfiinţeze propria companie şi să contribuie la creşterea economică şi la transformarea socială a României.”, a declarat Cristina Dumitrescu, Microfinance Investment Manager.

Microîntreprinderile care doresc să solicite un micro-credit în cadrul programului Progress Microfinance pot contacta direct sucursalele Libra Internet Bank din România.

Preşedintele Libra Internet Bank, Emil Bituleanu, a explicat că microîntreprinderile sunt un domeniu tradiţional de interes pentru Libra Internet Bank, iar din acest motiv instituţia face eforturi constante de a găsi noi soluţii pentru a le ajuta să-şi crească afacerirle.

“Acordul cu Fondul European de Investiţii este o astfel de oportunitate şi ne bucură că avem sprijinul unei instituţii europene respectate”, a mai spus acesta.

Citiți și despre: