Acorduri de finanţare de 145 de milioane euro, între CEC Bank şi BEI

19.08.2015

CEC Bank și Banca Europeană de Investiții au semnat, până în prezent, acorduri de finanțare în valoare totală de 145 de milioane de euro, pentru cofinanțarea proiectelor IMM-urilor, întreprinderilor de dimensiune medie și administrațiilor publice locale.

Astfel, în baza convențiilor de finanțare încheiate cu BEI, CEC a acordat peste 200 de credite, atât pentru finanțarea capitalului de lucru, cât și pentru realizarea unor proiecte de investiții cu destinații precum construcția sau achiziționarea de spații comerciale, producție și/sau depozitare, achiziționarea de echipamente industriale, modernizarea unităților de cazare și turism sau producerea de energie verde.

Prin finanțarea din surse BEI, clienții pot accesa produse pentru investiții pe termen mediu si lung, beneficiind de dobânzi cu o marja redusă cu cel puțin 0,5% față de creditele standard și maturități adaptate necesităților de finanțare specifice, precizează comunicatul citat.

Cel mai recent acord de finanțare semnat cu BEI prevede și o tranșă dedicată tinerilor. Se sprijină, astfel, accesul la finanțare firmelor care au angajat sau intenționează să angajeze tineri cu vârsta până în 25 de ani, sunt deținute/administrate de o persoană tânără, oferă training vocațional tinerilor sau au un acord de cooperare cu instituții de învățământ pentru angajarea tinerilor.

„CEC Bank continuă misiunea de susținere a IMM-urilor, agriculturii și autorităților publice locale, prin dezvoltarea de produse bancare moderne și accesibile, adaptate nevoilor actuale de finanțare ale clienților săi. Prin încheierea acordurilor de finanțare cu Banca Europeană de Investiții, banca noastră facilitează accesul companiilor la finanțarea atât de necesară dezvoltării într-un mediu concurențial ridicat”, a declarat Radu Grațian Ghețea, președinte CEC Bank.

 

 

Citiți și despre: