Adama are un nou CEO

09.01.2014

Dezvoltatorul imobiliar Adama are începând cu acest an un nou CEO. Compania, deţinută de Immofinanz Group, a anunţat schimbări în top management, Laszlo Csiki preluând funcţia de CEO Adama, deţinută anterior de Andreas Holler.

Această schimbare are scopul de a continua parcursul companiei din ultimii doi ani, consolidarea poziţiei deţinute în piaţă şi stimularea perspectivelor de dezvoltare.

Andreas Holler îşi va continua activitatea în cadrul Immofinanz Group şi va avea responsabilitatea construcţiei de apartamente în Austria. Acesta a fost numit membru în Consiliul de Administraţie al BUWOG Group, liderul pieţei de proprietăţi rezidenţiale private din Austria.

 „Accederea în Adama şi pe piaţa rezidenţială, totodată, este o provocare şi o responsabilitate pentru mine. Sunt foarte încântat să am un rol direct în trasarea parcursului viitor al dezvoltatorului imobiliar lider de piaţă în sud-estul Europei pe sectorul rezidenţial şi să continui munca remarcabilă depusă în cadrul companiei de management-ul anterior într-o piaţă aflată în mod evident în curs de dezvoltare”, a declarat Laszlo Csiki, noul CEO Adama.

Laszlo Csiki a ocupat din noiembrie 2011 funcţia de Head of Corporate Asset & Facility Management pentru estul Europei în cadrul Metro Group.

Încă din luna noiembrie a anului 2011, fost CEO Adama, Andreas Holler a ocupat funcţia de membru în Consiliul Executiv al companiei şi a gestionat preluarea companiei de către Immofinanz Group.

„În anul 2011, când Adama a fost preluată de IMMOFINANZ, întregul sector rezidenţial se confrunta cu nişte condiţii de piaţă dificile şi de aceea am depus eforturi continue pentru a revitaliza acest domeniu. Rezultatele consemnate în ultimii doi ani sunt semnificative, Adama devenind o companie internaţională cu o vastă perspectivă şi expertiză locală. Sunt convins că dCsiki va contribui cu succes la misiunea pe care am început-o în România, adăugând responsabilităţilor sale o abordare dinamică”, a afirmat Andreas Holler.

Citiți și despre: