Aeroportul din Iaşi, certificat drept „aeroport internaţional”

28.08.2016

Aeroportul din Iaşi a fost certificat drept Aeroport Internaţional după ce a demonstrat că îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de legislaţia în domeniu. Raportul privind îndeplinirea condiţiilor de certificare a fost emis de către comisia de evaluare numită prin ordinul Minstrului Transportului şi Infrastructurii.

Aeroportul Iaşi a solicitat verificarea îndeplinirii cerinţelor privind certificarea drept „aeroport internaţional” şi a obţinut acest titlu în urmă unui proces complex de identificare şi evaluare a modului în care s-a dezvoltat şi modernizat în ultimii ani. Din comisie au făcut parte reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerului Sănătăţii.

Investiţiile realizate la Aeroportul Internaţional Iaşi (construirea unei noi piste flexibile, extinderea platformei, precum şi ridicarea unui nou terminal), creşterea capacităţii de procesare a pasagerilor la 850.000 până la finalul acestui an (mai mult decât dublu faţă de 2015), noile proceduri, echipamentele performanţe şi gama de servicii oferite au permis ridicarea treptei de certificare.

„Pentru prima dată în istoria sa, Aeroportul Iaşi îşi poate susţine şi denumirea sa uzuală de Aeroportul Internaţional Iaşi. În acest moment, suntem singurul aeroport certificat ca Aeroport Internaţional din zona Moldovei, iar acest titlu vine că o recunoaştere a eforturilor depuse pentru a ne consolida poziţia inclusiv pe piaţa internaţională. Ca să se înţeleagă mai clar diferenţa, Aeroportul Internaţional face dovadă îndeplinirii constante a tuturor cerinţelor de deservire a pasagerilor, la standarde ridicate, poate asigura un flux continuu al zborurilor internaţionale regulate, pe când un Aeroport deschis traficului internaţional are condiţii minime pentru deservire. În lipsa investiţiei în noul Terminal, construcţie realizată în doar 6 luni, aeroportul nostru nu ar fi putut obţine această certificare, în prezent noua infrastructură asigurând în mod corect şi, cel mai important, în mod continuu aceste condiţii. De altfel, noi avem în plan extinderea zonei aeroportuare, iar asta presupune, printre altele, unirea celor două terminale existente într-o singură construcţie care să poată susţine eficient fluxul crescut de călători. Aeroportul Iaşi, lider în zona Moldovei şi al treilea din ţară, a dovedit în tot acest timp că este un exemplu de conformare cu cerinţele europene în domeniu, fiind recunoscut pe plan mondial şi ca un exemplu de bună practică”, a spus Marius Bodea, Preşedintele C.A. Aeroportul Internaţional Iaşi.

 

Citiți și despre: