Afaceri de 40 milioane euro, pentru Paralela 45

18.12.2014

Paralela 45 va încheia 2014 cu o cifra de afaceri de 40 milioane euro, anunţând astfel o creştere de 15% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În plus, 2014 a fost de asemenea încununat de recunoaşterea calităţii şi profesionalismului Paralela 45, prin cele două premii câştigate: Superbrands, statut recunoscut drept un pilon de comparaţie pentru brandurile de succes, precum şi „The most trusted brand 2014”, premiu câştigat pentru a şasea oară consecutiv la categoria Agenţii de Turism, în cadrul studiului de piaţă realizat asupra consumatorului roman de revista Reader’s Digest.

„Creşterea din acest an a venit pe de-o parte pe fondul extinderii numărului de agenţii cu cele de la Chişinău, Tulcea şi Satu Mare, dar şi a numărului de destinaţii şi chartere, toate acestea oferindu-ne confortul unei creşteri constante. În 2014, am ales să adăugăm diversitate ofertei, mizând pe experienţa anilor trecuţi, dar şi pe capacitatea noastră de a deschide drumuri către noi destinaţii. Am depăşit 100 de circuite în portofoliu, iar anul acesta au mers foarte bine destinaţiile exotice, circuitele în Africa Neagră şi Asia Centrală, dar şi sejururile în Aqaba. Pot spune că sunt mulţumit de 2014, piaţa de turism s-a mai dezamorțit, iar acum odată cu noile măsuri privind TVA-ul din turism ne aşteptam la un 2015 mult mai bun. Va fi un an cu totul special pentru noi, întrucât Paralela 45 împlineşte 25 de ani”, a explicat Alin Burcea, Preşedinte Paralela 45.

Paralela 45 este singura agenţie de turism ţara noastră care oferă o paletă de peste 100 de circuite pe toate continentele, multe dintre ele în exclusivitate şi cu plecări din marile oraşe ce dispun de aeroport.

Paralela 45 activează de peste 24 de ani pe piaţa vacanţelor, fiind unul dintre cele mai vechi branduri de turism din România. Deţine o reţea naţională formată din 35 de agenţii şi aproape 200 de angajaţi.

Citiți și despre: