Afaceri în creștere pentru CE Oltenia. Ce profit a avut compania?

13.06.2017

Cifra de afaceri a Complexului Energetic Oltenia a avansat cu aproximativ 30% în primele cinci luni din 2017, față de perioada similară a anului trecut, iar profitul brut a ajuns la 260 milioane de lei, față de pierderi de 20 milioane de lei în aceeași perioadă din 2016.

În perioada analizată, CE Oltenia a funcționat cu o medie de 8 grupuri energetice, acoperind o cotă de până la 30% din piața de energie și de aproximativ 30% din serviciile de sistem necesare la nivel național.

Comparativ cu primele 5 luni ale anului 2016, în Sistemul Energetic Național a fost necesar mai mult cărbune în perioada similară a anului 2017. Astfel, la nivelul CE Oltenia s-a înregistrat o creștere a producției de cărbune cu 20% și a cantității de energie produse cu 25%. În același timp, deciziile de management implementate au condus la scăderea costurilor de producție cu aproximativ 9% pentru un MWh și cu aproximativ 13% pentru tona de cărbune. În primele 5 luni ale anului curent, CE Oltenia a demonstrat că se poate situa în rândul companiilor profitabile, rezultatele înregistrate urmând o direcție puternic ascendentă față de intervalul similar al anului trecut.

Programul investițional prevăzut pentru primele cinci luni ale acestui an a fost respectat, fiind în derulare investiții majore pentru reabilitarea grupurilor energetice nr. 5 de la Rovinari și nr. 7 de la Turceni, amenajarea noului depozit de cărbune de la Roșia care va răspunde tuturor cerințelor de mediu, precum și modernizarea și reparația capitală a unui excavator de la Lupoaia.

În plus fost demarată procedura de implementare a instalațiilor de denoxare la trei grupuri energetice potrivit termenelor de conformare și au fost depuse documentațiile necesare pentru reabilitarea și modernizarea grupului energetic nr.3 de la Turceni cu posibilitate de finanțare din Planul Național de Investiții.

 

 

Citiți și despre: