Afaceri în creştere pentru Daikin România, în 2017

24.05.2018

Daikin România a raportat, în anul financiar 2017-2018, încheiat la 31 martie 2018, o cifră de afaceri de 25,5 milioane euro, în creștere cu 5% față de anul precedent. Astfel, subsidiara locală a celui mai important producător de aer condiționat din lume și-a atins obiectivul de a-și consolida poziția de lider al pieței HVAC din România.

“Rezultatele obținute în anul financiar recent încheiat se datorează atât menținerii poziției de top în segmentul comercial, cât și noilor direcții de dezvoltare abordate în segmentul rezidențial. Ponderea cea mai mare a vânzărilor companiei rămâne în segmentul comercial, rezultatele fiind obținute în contextul unei creșteri pe piața clădirilor de birouri, a aplicațiilor industriale, în special în zona automotive, și a sectorului de retail de tip family center, în timp ce sectorul spațiilor comerciale de mari dimensiuni a fost anul trecut în scădere. În segmentul rezidențial este de remarcat preferința tot mai evidentă a clienților finali pentru produsele high-end din gama Bluevolution, care înglobează tehnologii de ultimă generație, vânzările acestei game înregistrând o creștere de 25% anul trecut”, a declarat Daniel Vasile, Managing Director Daikin România.

Printre proiectele comerciale realizate anul trecut se numără Hotel Hilton Garden Inn (București), One Charles de Gaulle Residence (București), Hattrick Office Building (Sibiu), Bega Business Park (Timișoara), Hotel Sovata, precum și magazinele H&M, Calzedonia, Pepco și Sportisimo.

Pe segmentul rezidențial, pe lângă zecile de mii de sisteme individuale preferate de clienții finali, compania a furnizat anul trecut soluții de climatizare pentru ansambluri rezidențiale de referință, precum Dinamic City, Menuet Residence, Popasului Residence, urmând ca Aviației Park și Caramfil 85 să fie finalizate în cursul acestui an.

Daikin România a ales să fie cât mai aproape de efervescența sectorului imobiliar prin abordarea directă a dezvoltatorilor, bazându-se pe factorii diferențiatori și pe calitatea soluțiilor de climatizare inovatoare. Un exemplu în acest sens este parteneriatul cu dezvoltatorul proiectului Belvedere Residences (București), în cadrul căruia au fost create pachete personalizate în funcție de specificul fiecărei locuinţe

“În urmă cu patru ani, Daikin a introdus pe piață gama de echipamente rezidențiale cu agent frigorific R32 – Bluevolution, care se remarcă prin eficiența energetică superioară și impactul mult mai redus asupra mediului, având un potențial de încălzire globală de 3 ori mai mic decât al sistemelor clasice, care folosesc R410. Vânzările crescute pentru acest tip de echipamente se bazează pe eforturile noastre și ale partenerilor noștri de promovare și de educare a clienților în privința sistemelor de climatizare eficiente, cât și pe experiențele lor anterioare cu acest tip de echipamente, mulți dintre ei fiind deja la a doua achiziție a unui aparat de aer condiționat”, a declarat Alexandru Rusu, Residential Sales Manager în cadrul Daikin România.

În prezent, Daikin deţine o rețea de peste 150 de parteneri, asigurând o distribuție la nivel național. Dintre aceștia, 16 au primit certificarea de parteneri Commercial Solution Expert și 50 au statutul de parteneri Home Comfort Expert.

Daikin va continua și anul acesta demersurile de protecție și îmbunătățire a mediului înconjurător, prin diverse acțiuni de responsabilitate socială, după succesul campaniei „Plantăm Aer”, în urma căreia au fost plantați 13.000 de copaci pentru împădurirea a 4 hectare de teren degradat.

„Pentru 2018, ne-am propus o creștere a cifrei de afaceri, continuând dezvoltarea parteneriatelor puternice pe toate segmentele de business. De asemenea, avem în plan creșterea echipei Daikin, formată astăzi din 40 de angajați, având în continuare multe poziții deschise pentru specialiști. În plus, acordăm o atenție deosebită recrutării și formării viitorilor profesioniști în domeniu, prin programe și abordări dedicate studenților în ani terminali. Creșterea și consolidarea echipei alături de partenerii noștri ne va susține în demersul de menținere a poziției de lider al pieței HVAC în Romania, obiectivul nostru fiind acela de a oferi soluții și servicii de cea mai înaltă calitate, care depășesc standardele industriei”, a declarat directorul companiei.

 

 

 

Citiți și despre: