Afaceri în creştere pentru Serpico Trading, în 2016

14.02.2017

Distribuitorul autohton de produse congelate, Serpico Trading, a înregistrat o creştere cu 20% a cifrei de afaceri în 2016, fiind al doilea an consecutiv de creştere cu două cifre. Schimbările strategice în cadrul firmei, creşterea ariei de distribuţie şi investiţiile în marketing sunt cele trei direcţii pe care compania românească mizează pentru continuarea ritmului accelerat de creştere şi în 2017, ţintind un procent de 30% mai mult faţă de 2016.

Serpico Trading este o afacere de familie, cu capital exclusiv românesc, care a demonstrat în ultimii ani că abordarea strategică a afacerii este cheia succesului. Compania este unul dintre liderii distribuţiei de produse congelate, cu un portofoliu de peste 30 de branduri printre care se numără parteneri strategici precum Bonduelle, Siblou, Filippo Berio ş iKerrygold.

„În anul 2016 am avut o creștere de 19% faţă de anul precedent. Principalii factori de creştere au fost majorarea numărului de clienţi pe HoReCa, o piaţă extrem de importantă pentru noi pe care încă mai găsim resurse de inovare. Nu în ultimul rând, am crescut numărul de produse din portofoliul existent iar asta s-a reflectat în rezultatele obținute. Una dintre direcţiile cele mai importante pentru companie este dezvoltarea brand-urilor proprii” spune Ion Alexandru Teodorof, sales managerul Serpico Trading.

Cele 3 branduri proprii – DeFish, Best Meat și O’Green – au o pondere de aproximativ 16 % din afacerile companiei ce s-au ridicat la circa 7 milioane de euro în 2015.

Potrivit reprezentanţilor companiei, în ultimul an cele mai importante investiţii au fost în dezvoltarea sistemului ERP, schimbarea flotei auto şi creşterea substanţială a bugetului de marketing. Acestea au dus la o vizibilitate crescută a brandurilor din portofoliu.

Pentru 2017 compania românească şi-a propus consolidarea reţelei de distribuţie actuale în hypermarketuri dar şi extinderea ei pe segmentele HoReCa şi traditional trade.

 

 

Citiți și despre: