AFEER – “vocea” furnizorilor de energie

01.07.2015

Liberalizarea pieței de energie aduce România în zona de interes a multor investitori străini. Asociația Furnizorilor de Energie Electrică din România va aniversa, anul viitor, nu mai puțin de 10 ani de la înființare. Odată cu trecerea timpului, organizația a devenit unul dintre cei mai importanți parteneri strategici atât ai autorităților, cât și ai companiilor private din sector, care vor să fie la curent cu toate noutățile din piața energetică și care doresc să militeze pentru competiția corectă și transparența sectorului.

În prezent, AFEER are 46 de membri, furnizori și traderi de energie sau producători de stat sau privați, licențiați și în activitatea de furnizare cu energie electrică. “Ca furnizori, reprezentăm peste 90% cotă de piață furnizare la consumatori. Pot deveni membri toate persoanele juridice, furnizorii licențiați de energie electrică din România care și-au manifestat intenția în acest sens, au aderat la statutul asociației și au primit acceptul Adunării Generale a Membrilor AFEER. Orice societate care îndeplinește condițiile necesare este binevenită să aplice pentru a dobândi statutul de membru AFEER”, ne-a declarat Ion Lungu, președintele Asociației Furnizorilor de Energie Electrică din România.

Strategia AFEER urmărește evoluția cadrului legislativ şi instituţional intern şi internaţional în domeniul energiei, dar și promovează constant schimburile de informaţii şi experienţă, precum și valorificarea acestora pentru asigurarea consultanţei în domeniu.

Mai mult decât atât, AFEER își exprimă constant părerea privind elaborarea şi modificarea actelor care au caracter legislativ în domeniul energiei și organizează evenimente pe teme de actualitate. “Au fost iniţiate colaborări cu asociaţiile naţionale şi internaţionale care activează în domeniul energiei electrice, printre care cea mai importantă este colaborarea cu EFET, The European Federation of Energy Traders, demarată încă din anul 2007. Un protocol de colaborare între EFET și AFEER a fost încheiat în 2007, cu ocazia unui workshop sub egida comună a celor două asociaţii. În spiritul colaborării comune între Asociaţii s-au agreat principii de sprijin reciproc în relaţia cu autoritățile şi organismele naţionale şi internaţionale. De-a lungul timpului au avut loc întâlniri periodice între reprezentanţii AFEER și EFET, membrii Asociației noastre beneficiind de instruiri realizate de experţi din cadrul EFET”, adaugă președintele AFEER.

Proiecte importante

AFEER a fost încă de la lansare un partener de încredere în relaţia cu autorităţile publice şi alte instituţii care activează pe piaţa de energie electrică.

Asociația s-a implicat activ și constant în toate proiectele care au definit piața locală de energie. “Lansarea unor piețe centralizate, piața spot, piața OTC, introducerea taxării inverse în piața engros de energie electrică, eliminarea taxelor de export, reintroducerea contractelor bilaterale încheiate în mod direct, pentru anumite categorii de producători sunt doar câteva dintre proiectele importante susținute în mod activ de AFEER și finalizate cu succes”, ne-a declarat Ion Lungu.

Oficialii AFEER spun că un alt proiect important a fost marcat de lansarea, în cadrul seminarului “Barometrul pieţei de energie electrică – opinia furnizorilor”, a primului program de evaluare a încrederii furnizorilor în piaţa de energie electrică  din România, pe baza consultării prin chestionar, a opiniilor acestora. Întrebările chestionarului au vizat percepţia furnizorilor de energie electrică asupra aspectelor relevante pentru funcţionarea pieţei concurenţiale. “În concluzie, putem spune că principala realizare a AFEER este că reușește să adune la aceeaşi masă companii care în mod natural sunt competitori în piaţă, dar care, sub patronajul AFEER, îşi împărtăşesc reciproc opiniile şi problemele cu care se confruntă din dorinţa de a le rezolva la nivel macroeconomic”, a completat președintele AFEER.

Piața locală

Piața locală de energie funcționează după reglementări excesive și uneori neclare, comparativ cu nevoile concrete ale contextului economic, la care se adaugă lipsa stabilității și a predictibilității legislative. Existența unor instalații învechite cu randament scăzut de operare și costuri crescute de exploatare sunt alte neajunsuri majore ale pieței de electricitate din România, ne-au explicat oficialii AFEER.

Dezvoltarea pieței din țara noastră va depinde așadar de contextul legislativ. “Existența unei strategii energetice naționale, aliniată contextului socio-economic în care ne aflăm, dublată și de o expertiză tehnică de specialitate acordată la rigorile vremurilor noastre reprezintă condiții elementare pentru un viitor sustenabil al pieței de electricitate în România. Plecând de la starea actuală, strategia va trebui să prezinte viziunea statului român de dezvoltare în context european, pe termen mediu și lung a sistemului energetic”, declară Ion Lungu, președintele AFEER.

Liberalizarea pieței

Unul dintre cele mai importante evenimente de pe piața locală de energie a fost reprezentat de liberalizarea pieței consumatorilor finali, care a generat un prim semnal important în dezvoltarea sectorului, consideră conducerea AFEER. Astfel, noi piețe centralizate și-au făcut apariția, unde energia a putut fi tranzacționată în cantități mai mari, în mod transparent și sigur. “S-au înființat noi companii specializate în activitatea de furnizare, reușind în scurt timp să devină traderi sofisticați de energie pe piețele interne și internaționale. S-au aprobat și s-au construit proiecte uriașe generatoare de energie electrică din surse regenerabile aducând România în zona de interes a multor investitori străini”, povestește Ion Lungu. Toate aceste schimbări aliniază România la standardele europene și la nevoile regionale de dezvoltare.

Chiar dacă alegerea unui nou furnizor de energie sau schimbarea celui vechi sunt procese relativ simple, care nu implică plăți suplimentare pentru consumatorul final, o educare și o instruire minimă a consumatorilor sunt esențiale pentru a se asigura o tranziție confortabilă pentru ambele părți. “Au apărut din ce în ce mai multe companii pe piața de furnizare și, din dorința acerbă a unora dintre acestea de a câștiga noi cote de piață, au generat oferte de preț foarte mici ce nu reflectă însă realitatea. Astfel de oferte incorecte prin care unii furnizori promit eliminarea plății anumitor taxe din prețul oferit, cum ar fi de exemplu: taxa radio – TV sau cea de certificate verzi, sunt menite a păcăli consumatorul, pentru a-l câștiga ca și client. De subliniat că aceste sunt obligatorii pentru marea majoritate a consumatorilor, eliminarea teoretică din prețul final fiind practic imposibilă”, explică președintele AFEER. Asociația încurajează astfel consumatorii să aleagă cu prudență ofertele și să se informeze în legătură cu istoricul fiecărui furnizor înainte de a semna un contract cu o companie. 

Transparență 

Unul dintre principalele scopuri ale AFEER este transparența pieței de energie, tocmai de aceea asociația susține reintroducerea contractelor bilaterale, negociate direct pe piaţa angro de energie electrică de către producători şi furnizori de energie electrică.

Interzicerea contractelor bilaterale negociate direct situează producătorii şi furnizorii din România într-o poziţie discriminatorie faţă de ceilalţi participanţi din pieţele europene, consideră președintele asociației. ”AFEER a promovat și va continua să susțină dezvoltarea pieței, încurajând și stimulând principii precum competiția corectă, transparența ori accesul nediscriminatoriu la piață. Totodată, reprezintă interesele membrilor săi, furnizori de energie electrică, și în fața autorităților. AFEER își propune să fie <vocea> furnizorilor de energie, companii private sau de stat, să ofere expertiză în industria energetică, dar și un cadru stimulativ de dezvoltare a pieței”, ne-a declarat Ion Lungu, președintele Asociației Furnizorilor de Energie Electrică din România.

 

 

 

Citiți și despre: