AID: Facem apel la preşedintele Iohannis să nu promulge legea pensiilor speciale

18.12.2015

Asociația pentru Implementarea Democrației face apel la preşedintele Klaus Iohannis să nu promulge legea pensiilor speciale pentru parlamentari şi să sesizeze Curtea Constituţională a României. AID consideră adoptarea Legii privind pensiile speciale pentru parlamentari drept o sfidare la adresa cetăţenilor ţării, dar mai presus de orice o încălcare a drepturilor omului şi un act de discriminare, prin tratamentul diferențiat aplicat cetățenilor României.

Modalitatea de calcul a pensiilor trebuie să fie aceeaşi pentru toţi cetăţenii români, în concordanţă cu Constituţia României care prevede în art. 16, alin. 1 că: “Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”

„Astfel, Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei, organizaţia care consideră Parlamentul instituţia supremă în arhitectura democraţiei statului român şi care este alături de Parlament pentru a îi întări autoritatea şi rolul în raport cu Guvernul şi celelalte instituţii, astfel încât interesele cetăţenilor să fie cât mai bine reprezentate, face apel către presedintele Klaus Iohannis să nu promulge legea pensiilor speciale pentru parlamentari si sa sesizeze, de urgență, Curtea Constituțională a României”, conform reprezentanţilor AID.

 

Citiți și despre: