AIGLE Consult, într-o continuă ascensiune

01.07.2016

Compania menține tendința de creștere înregistrată în ultimii ani. AIGLE Consult, parte a AIGLE GROUP, este o companie româno-franceză înființată în anul 2008, odată cu apariția grupului. Cu sedii în Franța – Lyon, Caen, Colmar, Rethel, Toulon, Amiens – și în România – București, Iași, Pitești, Cluj Napoca – ulterior a fost identificată și oportunitatea și necesitatea deschiderii unei subsidiare în Polonia, companie ce poartă numele de AIGLE Polska. Compania mai are birouri de vânzări și în Turcia și Germania.

AIGLE GROUP are colaborări puternice pe piața CIS, dar acoperă atât zona Uniunii Europene, cât și cele din afara Uniunii și Orientul Îndepărtat. Astfel, societatea a devenit una dintre companiile de logistică și transport cu cea mai rapidă creștere.

„Compania are principii ferme, adoptate și asimilate de toți angajații Aigle, pornind chiar de la patronat, respectiv avem o politică de etică bine pusă la punct, cât și o politică de protecție a mediului, fiind chiar afiliați ONU Global Compact”, declară Cristina Rusan, director adjunct AIGLE Consult.

Servicii de transport variate

AIGLE oferă atât servicii de transport, servicii logistice, cât și de trading. Compania pune accentul pe primele două servicii, tradingul fiind dezvoltat în special pentru partenerii societății.

Posibilitățile de transport din portofoliul AIGLE sunt variate, pornind de la cel rutier – reprezintă peste 65% din activitatea companiei – la cel aerian, maritim sau modal. Cu alte cuvinte, cel mai solicitat serviciu este cel de transport rutier, în camioane complete sau grupaje.

„În AIGLE, cea mai importantă industrie este cea auto, industrie ce reprezintă peste 65% din cifra de afaceri a grupului, lucru care nu ne oprește să fim competitivi și în transporturi de bunuri FMCG, transport cu temperatură controlată sau transport oversize”, susține Cristina Rusan.

AIGLE oferă o gamă  largă de soluții de transport de calitate, adaptate nevoilor clienților, transportul rutier fiind cel mai solicitat

Datorită prezenței din țările Franța, România, Polonia și Turcia, compania are posibilitatea să ofere și servicii de transport paletizat, servicii adaptate să răspundă tuturor nevoilor, la nivel local și internațional, ale clienților.

De asemenea, AIGLE deține un sistem logistic computerizat performant în domeniul transporturi, cu ajutorul căruia poate oferi servicii logistice complete și soluții adaptate nevoilor și cerințelor clienților.

Angajații – o resursă importantă

Angajații reprezintă o resursă foarte importantă în activitatea unei companii. De aceea, și AIGLE  acordă o mare atenție echipei sale, compania fiind construită pe baza oamenilor buni, loiali și cu principii personale foarte puternice. Aceste calități ale angajaților au dus la dezvoltarea politicilor interne ale societății.

AIGLE implică angajații săi în fiecare proiect al companiei. În consecință, își dorește permanent mărirea echipei.

„Facem angajări și suntem în căutare de oameni buni, care doresc să facă parte dintr-o echipă minunată, care înțelege că businessul se face de la om la om și în era tehnologiei, tehnologie pe care o deținem, utilizăm, dar nu ne lăsăm conduși de ea”, adaugă directorul adjunct al companiei.

Astfel, un atu important care determină diferențierea dintre AIGLE și alte companii cu domenii similare de activitate este reprezentat de personalul care lucrează în cadrul companiei, fiecare dintre aceștia privind marfa primită în gestiune ca marfă proprie, acționând în consecință.

„O politică de corectitudine și de echitate ne-a asigurat un loc bun pe piață”

Pe lângă angajați, voința și gândirea globală, sprijinite de un sistem IT pe măsură, atât în ceea ce privește flota proprie, cât și în ceea ce privește înregistrarea și rezolvarea cererilor primite sunt factori de diferențiere a AIGLE.

În plus, clienții companiei provin din toate ariile de activitate, dar și din comunitatea socială. Astfel, portofoliul de clienți este variat, de la clienți pe care îi ajută să se mute până la nume foarte mari pe care firma le reprezintă.

O strategie de dezvoltare flexibilă

„Ne pliem pe nevoile clientului, ne petrecem timp să le înțelegem și suntem pro-activi în tot ceea ce facem. Venim cu planuri de optimizări pentru clienții noștri și non-stop căutăm soluții viabile și utile”, menționează Cristina Rusan, directorul adjunct al companiei.

În consecință, strategia de dezvoltare a afacerii este una flexibilă, urmărind constant trendul pieței, dar și noi metode de optimizare a costurilor, a tranzitului sau a încărcărilor pentru clienți.

Pornind de la cerințele acestora, compania investește în achiziționarea celui de-al doilea depozit în Colmar. De asemenea, AIGLE dorește să dezvolte businessul pe logistică și în România. Însă din cauza infrastructurii și a planurilor urbanistice haotice, conducerea companiei a fost nevoită să dezvolte parteneriate pe logistică în România, având astfel puncte de cross-dock în Mioveni, București, Cluj Napoca, Iași și Bistrița.

Principalul obiectiv al companiei este menținerea tendinței ascendente înregistrate până acum și extinderea spațiilor de depozitare

Pe viitor, compania a planificat noi investiții într-un depozit la Lyon și un al doilea depozit la Colmar. Din planurile de viitor ale societății fac parte atât mărirea echipei, dar mai ales consolidarea poziției pe piață și menținerea trendului ascendent.

Tendința de creștere a cifrei de afaceri, pe care compania o menține din anul 2008, este estimată să continue și în acest an, obiectivul AIGLE fiind acela de stabilizare și eficientizare a parteneriatelor existente, continuând dezvoltarea.

 

 

Citiți și despre: