Ajutor de la stat pentru crescătorii de animale

17.03.2016

Fermierii din sectorul creșterii animalelor – crescătorii de vaci de lapte și de porcine – vor beneficia de un sprijin financiar în valoare totală de peste 11 milioane de euro în scopul compensării unei părți a pierderilor înregistrate din cauza contextului economic internațional.

Guvernul a adoptat ieri o Hotărâre care stabilește că ajutorul financiar pentru sectorul laptelui și produselor lactate este echivalentul în lei al sumei de 8.773.154 euro, iar pentru sectorul de creștere a porcinelor echivalentul în lei al sumei de 2.372.804 euro.

De asemenea, actul normativ include criteriile și condițiile utilizate pentru acordarea ajutorului financiar, cuantumul ajutorului financiar pe fiecare categorie de beneficiari din sectorul laptelui și produselor lactate, documentele specifice care însoțesc cererea. Cererile pentru acordarea acestui sprijin se vor depune până la data de 8 aprilie 2016, urmând ca plățile să se efectueze până la 30 iunie 2016.

 

 

Citiți și despre: