Ajutorul de stat pentru motorină va fi plătit astăzi fermierilor

06.11.2015

Ajutorul de stat pentru motorina utilizată în agricultură în primele două trimestre din acest an va fi plătit agricultorilor până astăzi, iar suma totală se ridică la 248,33 milioane de lei, a anunțat ieri Agenția de Plăți și  Intervenție în Agricultură (APIA).

„APIA informează că, în perioada 2 – 6 noiembrie, efectuează plata ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, aferentă cererilor de plată pentru motorina consumată în trimestrele I și II ale anului 2015”, se arată într-un comunicat de presă al APIA.

Conform reprezentanţilor Agenţiei, suma totală plătită va fi de 248.328.175,30 lei, cu sursă de finanțare de la bugetul de stat, pentru un număr de 14.067 beneficiari și o cantitate totală de peste 138 milioane de litri de motorină.

Contravaloarea accizei este de 1,7975 de lei pe litru pentru motorina achiziționată și consumată în anul curent.

Citiți și despre: