Alexandrion Group aduce în România cel mai exclusivist whisky single malt

07.07.2017

Parteneriatul strategic încheiat de Alexandrion Group cu compania William Grant&Sons aduce, în premieră, în România cel mai apreciat și exclusivist whisky single malt din lume, Glenfiddich 40YO. Distribuția acestei sticle de colecție vine în completarea strategiei Alexandrion Group de dezvoltare și educare a pieței de consum a whiskyului single malt.

În portofoliul Alexandrion Group se regăsesc unele dintre cele mai importante și valoroase branduri de single malt din lume. Astfel că, în perioada următoare, compania se focusează pe dezvoltarea segmentului whisky, în special single malt-urile cu tradiție și a unui comportament de consum axat pe calitate.

„România devine din ce în ce mai importantă pe harta țărilor consumatoare de single malt, ceea ce ne bucură. Interesul pentru o băutură de elită se traduce într-o atenție mai mare a românilor pentru un consum de calitate, iar băutura se transformă în stil de viață. Astăzi avem o sticlă  pe care o putem oferi celor care pun accent pe rafinamentul și calitatea unui single malt de colecție, însă, odată cu creșterea cererii pentru astfel de produse, numărul lor va fi suplimentat”, a declarat Dl Nawaf Salameh, președinte și fondator al Alexandrion Group România.

Glenfiddich 40 yo este produs prin tehnica și sistemul vatting (mixarea mai multor tipuri de whisky single malt), iar fiecare butoi de single malt scotch este ales de către Maestrul în Malt. La fiecare doi sau trei ani ia naștere un nou produs Glenfiddich 40 yo, din anul 2000 și până astăzi aproximativ 3.000 de sticle au fost scoase la vânzare, la nivel global. Prețios și încărcat de istorie, Glenffidich 40 yo valorează 18.000 lei și este disponibil cumpărătorilor din România pe www.finestore.ro.

Datorită aromei sale unice, bogate și profunde, Glenfiddich 40 yo a fost numit „Cel mai bun dintre cele mai bune” de către Whisky Magazine, în 2003. Totodată, este singurul whisky care a câștigat două trofee la cele mai prestigioase competiții din industrie în același an (2008): International Spirits Challenge (ISC) și International Wine & Spirits Challenge. În 2010, Glenfiddich 40 yo a câștigat premiul „Cel mai bun single malt” la ISC.

 

 

Citiți și despre: