Alfredo Seafood lansează campania “Nicio săptămână fără pește pentru români”

17.10.2016

Alfredo Seafood, brandul companiei Romfood Trading, unul dintre principalii jucători de pe piața importatorilor și distribuitorilor de produse de pește și fructe de mare, a demarat o campanie de educare în vederea creșterii consumului de pește, care este o sursă valoroasă de nutrienți.

La ora actuală, un român mănâncă de aproape șapte ori mai puțin pește, într-un an, decât un spaniol, țară care se situează la polul opus față de noi într-un clasament al consumului de produse de pescărie, la nivel european.

“Campania „Nicio săptămână fără pește pentru români” își propune să le ofere consumatorilor date despre ceea ce înseamnă o dietă sănătoasă, de ce recomandă specialiștii în nutriție să avem cel puțin o masă pe bază de pește pe săptămână și ce înseamnă cu adevărat echilibrul în alimentație. Consider că misiunea Alfredo pe această piață nu este doar de a aduce produse de cea mai bună calitate la raft, ci și de a furniza informație și, de ce nu, educație în ceea ce privește beneficiile peștelui pentru organism și necesitatea de a-l include în meniul săptămânal! Noi am început această campanie, intern, încă din anul 2014 și oferim angajaților noștri o masă de pește pe săptămână, din partea Alfredo. Rezultatele sunt excelente, atât în motivația colegilor mei, cât și în pasiunea noastră pentru tot ce înseamnă pește și fructe de mare”, declară Mihai Cristian Dărmănescu, Director General Romfood Trading.

Campania vizează schimbarea obiceiurilor defectuoase de consum ale românilor prin înlăturarea preconcepțiilor asociate peștelui, produselor pe bază de pește și fructelor de mare, precum și furnizarea unor informații corecte și cât mai complete pe teme de nutriție, venite din partea unor specialiști în domeniu.

În plus, campania va consta într-o serie de campanii și evenimente dedicate mass-media, retailerilor și publicului larg, dar și angajaților Alfredo. Vor fi organizate conferințe, seminarii de nutriție și “cooking show-uri” menite să ofere informații despre ceea ce înseamnă o dietă echilibrată, dar și idei inedite prin care peștele și fructele de mare pot fi gătite în așa fel încât să-și păstreze atât gustul savuros, cât și toate proteinele, vitaminele și mineralele conținute, ce au un aport major în funcționarea optimă a organismului.

Totodată, din august, consumatorii pot învăța care este modalitatea corectă de a prepara peștele și fructele de mare, dintr-o serie de rețete postate atât pe website-ul Alfredo Seafood, cât și pe pagina de Facebook și canalul Youtube. Pentru a fi mai ușor de pus în practică, rețetele apar sub forma unei serii de peste 40 de materiale filmate, care prezintă, pas cu pas, toate etapele pregătirii unui fel de mâncare delicios, demn de a figura în meniurile celor mai bune restaurante cu specific mediteranean. Rețetele au fost pregătite de Chef Cătălin Jernoiu, unul dintre cei mai reputați specialiști în produse din pește din România.

 

 

 

Citiți și despre: