Altex se extinde în P3 Bucharest. Câţi metri pătraţi a închiriat retailerul?

12.01.2017

Retailerul Altex a semnat un nou contract de închiriere pentru un depozit de 15.000 metri pătraţi în P3 Bucharest, cel mai mare parc logistic din ţara noastră. Prin acest acord, retailerul își dublează suprafața hub-ului logistic, pentru a se adapta nevoilor de dezvoltare rapidă ale business-ului.

În plus, compania mai ocupă un spațiu de 15.500 metri pătraţi într-o hală existentă din parcul logistic, iar odată cu semnarea noului contract, acesta se extinde cu încă 15.000 metri pătraţi în cea mai nouă clădire construită în P3 Bucharest, ajungând astfel la un total de peste 30.000 metri pătraţi închiriați în acest parc.

Aşadar, retailerul român se alătură celor 40% dintre clienții internaționali ai P3 care ocupă mai mult de o clădire în cadrul P3 Logistic Parks.

Altex are în jur de 2.000 de angajați și deține peste 90 de magazine în cele mai importante orașe din România. Lanțul de magazine se extinde într-un ritm accelerat, iar astfel a apărut nevoia de mai mult spațiu de depozitare unde să poată stoca un număr mare de produse. Astfel, timpul de livrare va scădea și va crește flexibilitatea, ceea ce va conduce în mod firesc și la creșterea cifrei de afaceri a companiei.

“Altex este chiriaș al parcului P3 Bucharest de 12 ani, afacerea lor prosperă și ne bucurăm că P3 poate sprijini această creștere continuă. Prin alegerea de a se extinde în P3 Bucharest, Altex va beneficia de angajamentul nostru de a construi spații logistice de cea mai înaltă calitate, cu costuri operaționale reduse, precum și de servicii premium”, a declarat Blake Horsley, Country Head P3 România.

 

Citiți și despre: