Amenzi pentru munca la negru. Câte companii au fost sancţionate de Inspecţia Muncii

21.10.2015

În perioada 12 – 16 octombrie, Inspecția Muncii a aplicat amenzi de peste 1,68 milioane lei și a depistat 159 de persoane care lucrau fără forme legale. Dintre aceste persoane cele mai multe (20) erau din județul Neamț și 16 din județul Arad.

În domeniul relaţiilor de muncă, la nivel național s-au aplicat amenzi în valoare de 1.350.700 de lei din care 910.000 de lei pentru muncă la negru. Pentru primirea la muncă a mai mult de cinci persoane fără contracte individuale de muncă, inspectorii de muncă au făcut patru propuneri de cercetare penală. Per total, au fost sancţionaţi 371 de angajatori.

În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă s-au aplicat amenzi în valoare de 332.500 de lei. Angajatorii au transmis către inspectoratele teritoriale de muncă 64 de evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi încadrate sau nu ca fiind accidente de muncă. 33 dintre acestea au fost înregistrate în București. Au fost dispuse 3 opriri de echipamente și sistarea activității la un angajator din județul Bihor.

”Vom desfășura un schimb de experiență cu inspectorii de muncă din instituțiile similare europene pentru a identifica exemple de bune practici pentru fiecare instituție de control. Săptămâna trecută am colaborat cu experții francezi pentru a crește eficiența inspecțiilor, indiferent că vorbim de firme franceze cu activitate în România, lucrători români din Franța sau alte cazuri în care colaborarea ajută. Vom extinde sfera controalelor inopinate și îi vom ajuta pe inspectorii de muncă francezi de câte ori este nevoie. După modelul prezentat în Franța inenționăm crearea unui corp de elită al inspectorilor de muncă români care, prin competențe legale bine stabilite, să acționeze la nivel național în cazuri de muncă la negru, la gri sau, cum se spune în Franța, muncă disimulată”, a afirmat Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat.

 

 

Citiți și despre: