Amnistie fiscală. Cum puteţi beneficia de anularea dobânzilor pentru impozite?

15.10.2015

Persoanele care îşi plătesc până la finele lunii martie obligaţiile restante la 30 septembrie datorate bugetului de stat vor beneficia de anularea penalităţilor de întârziere. În plus, cei care îşi achită, până la 30 iunie, 45,8% din dobânzile aferente li se anulează 54,2% din dobândă, conform unui Ordonanţe de Urgenţă adoptată ieri de Guvern.

De aceste facilităţi pot beneficia contribuabilii persoane fizice, persoane juridice sau entităţi fără personalitate juridică.

Conform Executivului, scopul actului normativ este reprezentat de sprijinul contribuabililor aflaţi în dificultate, precum şi de stimularea achitării obligaţiilor de plată restante la buget şi majorării încasărilor bugetare.

Pentru a beneficia de anularea penalităţilor şi a cotei de 54,2% din dobândă, contribuabilii trebuie să depună o cerere la organul fiscal şi să îndeplinească cumulativ mai multe condiţie. Astfel, trebuie ca toate obligaţiile de plată principale restante la 30 septembrie 2015, inclusiv, administrate de ANAF, să se achite până la data de 31 martie 2016, inclusiv, trebuie ca o cotă de 45,8% din dobânzile aferente acestor obligaţii de plată restante, stabilite prin decizii comunicate până la data stingerii obligaţiilor de plată principale, să se stingă până la data menţionată anterior.

În acelaşi timp, trebuie ca până la termenul de plată prevăzut de Codul de procedură fiscală, să se stingă cota de 45,8% din eventualele dobânzi calculate până la data stingerii obligaţiilor de plată principale şi până la data la care contribuabilul depune cererea de anulare a penalităţilor de întârziere şi cotei din dobândă (a accesoriilor), să fie stinse toate obligaţiile de plată principale curente, cu termene de plată cuprinse între 1 octombrie 2015 şi 31 martie 2016;

Pentru a beneficia de facilitate, contribuabilul trebuie să aibă depuse toate declaraţiile fiscale până la data înregistrării cererii de anulare a accesoriilor, al cărei termen maximum este 30 iunie 2016.

 

 

Citiți și despre: