ANAF: Persoanele care nu realizează venituri trebuie să plătească CASS

10.10.2016

Persoanele fizice care nu realizează venituri de natura celor menţionate la art. 155 din Codul Fiscal datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate, atrage atenţia Agenţia Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), într-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, aceste persoane trebuie să facă respectivele plăţi: a) lunar, prin aplicarea cotei individuale de contribuţie asupra bazei de calcul reprezentând valoarea salariului de bază minim brut pe ţară, şi au obligaţia să plătească contribuţia de asigurări sociale de sănătate pe o perioadă de cel puţin 12 luni consecutive, începând cu luna în care se depune declaraţia sau b) la data la care accesează serviciile acordate de sistemul public de asigurări sociale de sănătate, aplicând cota individuală de contribuţie asupra bazei de calcul reprezentând valoarea a de şapte ori salariul de bază minim brut pe ţară.

Totodată, persoanele fizice care realizează venituri lunare exclusiv din investiţii şi/sau din alte surse ale căror baze lunare de calcul se situează sub nivelul valorii salariului de bază minim brut pe ţară şi nu se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuţiei sau în categoriile de persoane pentru care plata contribuţiei se suportă din alte surse „datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate” în aceleaşi condiţii descrise mai sus.

Plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se face fie lunar, până la data de 25 inclusiv a fiecărei luni, începând cu luna următoare depunerii declaraţiei, fie la data depunerii declaraţiei, în funcţie de opţiunea exercitată de persoana fizică.

 

 

Citiți și despre: