ANOSR cere prelungirea programului metroului din București pe timpul nopții

03.05.2017

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Consiliul Tineretului din România (CTR) și alte 13 organizații studențești și de tineret solicită Ministerului Transporturilor și Societății Comerciale de Transport cu Metroul București „Metrorex” S. A. prelungirea programului de funcționare a rețelei de metrou din București până la un program de funcționare 24/24h (față de 05:00-23:00, în prezent).

În București, capitală europeană și centru universitar unde studiază peste 135 000 de studenți și locuiesc peste 570 600 tineri, plaja de activități socio-culturale este foarte ofertantă pentru tineri şi viaţa socială a acestora este activă şi vibrantă, însă, de multe ori, participarea lor la astfel de activități este restrânsă din cauza faptului că posibilitățile de transport după ora 23:00 sunt limitate, puțini studenți și tineri având disponibilitatea financiară de a circula cu o firmă de taximetrie. Prin urmare, dacă rețeaua de metrou ar funcționa non-stop, tinerii vor putea beneficia de mai multe dintre opțiunile socio-culturale existente în oraș, deoarece nu vor mai fi limitaţi de posibilităţile de transport.

„Având în vedere că rețeaua de metrou este cea mai sigură și rapidă modalitate de transport în comun din București, un program de funcționare permanent al acesteia ar fi benefic pentru întreaga comunitate, pentru că nu doar studenții și tinerii ar avea posibilitatea să circule oricând cu metroul, ci oricare cetățean care are nevoie să se deplaseze în timpul nopții. O astfel de măsură ar dovedi o responsabilitate socială pe care sperăm că Ministerul Transporturilor și Societatea Comercială de Transport cu Metroul București „Metrorex” S. A. și-o vor asuma, în semn de respect şi pentru a asigura bunăstarea utilizatorilor rețelei de metrou. În plus, sunt de luat în considerare și aspectele economice, o astfel de modificare a programului de funcționare a metroului putând aduce venituri suplimentare pentru Societatea Comercială de Transport cu Metroul București „Metrorex” S. A., deoarece va crește numărul de utilizatori ai rețelei de metrou, în detrimentul taxiurilor, care de multe ori percep tarife ilegale, mai mari decât prețul real al călătoriei, și nu oferă aceeași siguranță a călătoriei”, conform ANSOR.

Mai mult, un program prelungit al metroului, inclusiv pe timpul nopții, ar face din București un oraș mai atractiv pentru turiști, pentru că ar garanta o mobilitate facilă și sigură a acestora, încurajând astfel dezvoltarea acestui sector, ceea ce ar aduce, implicit, și alte beneficii economice României.

În urma unei analize a programelor a 65 de rețele de metrou din celelalte state ale lumii, de pe majoritatea continentelor, am observat că numărul țărilor în care programul de circulație al metroului depășește ora 23:00 este considerabil. Astfel, în comparație cu România, 58,46% dintre rețelele de metrou analizate au un program semnificativ mai lung seara decât cel al metroului bucureștean (38 de metropole), restul având un program comparabil. De asemenea, 83,07% dintre rețelele de metrou analizate au un program care depășește ora 23:00 cel puțin într-o zi a săptămânii (54 de metropole). În multe state, programul rețelelor de metrou este mai lung în zilele de weekend, când activitatea socială a cetățenilor pe parcursul nopții este, evident, mai intensă, și nevoia acestora de mobilitate crește.

 

 

 

Citiți și despre: