Apele Române: Plajele vor fi curățate până pe 1 mai

04.04.2017

Administrația Națională Apele Române a anunțat că activităţile de pregătire a plajelor au fost demarate  începând cu data de 20 februarie 2017 şi vor fi finalizate până la data de 1 mai 2017, până la 15 aprilie 2017 urmând să fie amenajate şi predate acele suprafeţe care fac obiectul contractelor de închiriere, urmând ca ulterior să fie finalizate şi acele suprafeţe libere de contract.

Până în acest moment, au fost predate către utilizatorii de plaje un număr de 89 de subsectoare de plajă din totalul de 309 subsectoare închiriate. Conform planificărilor preliminare se estimează că, până la data de 13 aprilie 2017, va fi finalizată predarea tuturor sectoarelor/subsectoarelor de plajă care fac obiectul unor contracte de închiriere.

Lucrările de pregătire a plajelor constau în lucrări de curăţare manuală şi mecanizată a plajelor, prin îndepărtarea corpurilor străine; lucrări de terasamente pentru reabilitarea suprafeţelor de plajă erodate; evacuarea depozitelor de scoică din zonele cu depuneri şi transportul acestora, în zonele stabilite de beneficiar; transportul deşeurilor, algelor, materialului cochilifer sau al altor corpuri la punctele de depozitare.

La lucrările de pregătire a plajelor, Sistemul de Gospodărire a Apelor acţionează zilnic (inclusiv sâmbăta şi duminica) cu utilaje şi personal din cadrul A.B.A.

 

 

 

Citiți și despre: