APMGR: Proiectele de lege ale MS ar putea avea efecte economice grave

28.02.2014

Proiectele legislative privind taxa clawback și politica de prețuri a medicamentelor, aflate în dezbatere publică ar putea avea efectelor sociale și economice deosebit de grave asupra pacienților români și asupra producătorilor de medicamente generice, atrage atenția Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), într-un comunicat de presă.

Asociația a transmis o scrisoare primului ministru Victor Ponta în care atrage atenția că reglementările legislative propuse în ultima clipă a mandatului de fosta conducere a Ministerului Sănătății ignoră atât soluțiile propuse de industrie în cadrul consultărilor publice cu reprezentanții Guvernului, cât și Protocolul semnat de Ministerul Sănătății în anul 2013, în numele Guvernului, cu APMGR.

„Propunerile publicate nu schimbă nimic, nici pentru pacienți, nici pentru industria producătorilor de medicamente generice. Dimpotrivă, mențin o politică extrem de nocivă, care ignoră nevoile pacienților și distrug investițiile făcute de producătorii de medicamente generice în capacitățile de producție din România. Promisiunile fostei conduceri a Ministerului Sănătății s-au dovedit doar vorbe-n vânt și sperăm că premierul Ponta va lua măsurile necesare pentru a rezolva aceste probleme odată cu stabilirea noii echipe guvernamentale”  a declarat președintele APMGR Dragoș Damian.

Conform lui, politicile de sănătate din ultimii cinci ani au dus la reducerea consumului de generice în favoarea variantelor mai scumpe, de la 36% la 28%, ceea ce înseamnă mai puțini pacienți tratați cu bani mai mulți, iar cadrul fiscal nefavorabil a dus la pierderea de investiții în industria farmaceutică locală (care este exclusiv generică) de circa 100 de milioane de euro, în aceeași perioadă.

”Numai în acest an, o investiție de 30 de milioane de euro este sub semnul întrebării din cauza creșterii continue a taxei clawback și a întârzierii trecerii la un calcul diferențiat”, a mai precizat Dragoș Damian. 

Citiți și despre: