Stiri: Economie

Aproape 23.000 de joburi, disponibile în România

21.10.2016

Aproape 23.000 de joburi sunt, la ora actuală, disponibile în România. Astfel, potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 22.927 locuri de muncă, în data de 19 Octombrie 2016.

La nivel naţional, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (1.613), muncitor necalificat în industria confecţiilor (1.159), manipulant mărfuri (1.104), lucrător comercial (989), confecţioner asamblor articole textile (793), muncitor necalificat la ambalarea produselor solide şi semisolide (714), agent de securitate (553), operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice (533), muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (518), ambalator manual (515).

Situaţia locurilor de muncă vacante, în fiecare judeţ: Bucureşti – 3.054, Sibiu – 2.295, Ilfov – 1.686, Arad – 1.571, Iaşi – 1.181, Timiş – 971, Hunedoara – 904, Satu Mare – 898, Argeş – 780, Alba – 626, Olt – 599, Cluj – 584, Dolj – 572, Teleorman – 499, Bihor – 498, Braşov – 457, Vâlcea – 444, Bistriţa-Năsăud – 444, Harghita – 428, Maramureş – 389, Brăila – 315, Prahova – 313, Giurgiu – 308, Neamţ – 303, Gorj – 292, Constanţa – 265, Vrancea – 257, Vaslui – 223, Buzău – 200, Dâmboviţa – 193, Călăraşi – 180, Mureş – 171, Galaţi – 159, Caraş-Severin – 144, Covasna – 133, Ialomiţa – 129, Tulcea – 119, Sălaj – 109, Botoşani – 72, Suceava – 65, Bacău – 60, Mehedinţi – 37.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă.