Stiri: Economie

Apt Resources lansează proiectul “Acces pe piaţa muncii pentru studenţi”

23.07.2014

Apt Resources & Services, în parteneriat cu Universitatea Titu Maiorescu din Bucureşti, lansează proiectului “Acces pe piaţa muncii pentru studenţi – tranziţie de la şcoală la viaţa activă – SIMACTIV”. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 – Investeşte în oameni!

Lansarea proiectului va avea loc în cadrul conferinţei organizată mâine, scopul evenimentului fiind de a informa părţile interesate privind obiectivele, rezultatele, indicatorii şi activităţile ce urmează să se desfăşoare în cadrul proiectului.

Obiectivul general al proiectului îl constituie dezvoltarea abilităţilor profesionale pentru 360 de studenţi, în vederea facilitării tranziţiei la viaţa activăşi integrării cu succes pe piaţa muncii.

La eveniment vor participa reprezentanţi ai beneficiarului şi partenerului, ai companiilor care derulează programe de stagii de practică, studenţi şi jurnalişti. Vor fi prezentate opinii si exemple de bune practici privind programele de practica pentru studenti, atat din perspectiva beneficiarilor directi, studentii, cat si a organizatiilor care sustin si promoveaza astfel de initiative.