ARBACS, promotorul eticii în domeniul celulelor stem

01.11.2014

Piaţa celulelor stem este estimată la aproximativ 14-15 milioane euro. Asociația Română a Băncilor Acreditate de Celule Stem (ARBACS) este o asociație non-guvernamentală, non-profit, independentă și apolitică ce a luat ființă în anul 2012.

Lansarea a avut loc la inițiativa a trei companii de profil Biogenis, Cord Blood Center Medical și Stem SURE. “În anul 2012, piața locală a celulelor stem era în curs de maturizare și am considerat că este necesar ca etica profesională să se dezvolte într-un ritm mai rapid decât piața. Astfel am decis să înființăm ARBACS, pentru a putea ajunge la un consens în randul Băncilor de celule stem prezente în piață, la un standard de calitate ridicat, precum și la anumite practici etice. La acea dată, era importantă apariția Asociației ca organism fără niciun interes comercial și care să își facă vocea auzită în rândul părinților și al personalului medical. Nevoia înființării Asociației a venit din importanța furnizării de informații exacte, corecte și obiective. Ne dorim ca toate băncile din această piață să respecte standardele etice și profesionale promovate de ARBACS,  în ceea ce privește informarea părinților, procesarea, stocarea și eliberarea grefelor”, ne-a declarat Dr. Bogdan Ivănescu, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor Acreditate de Celule Stem.

Importanța recoltării de celule stem

Metodele de izolare și recoltare a celulelor stem au fost descoperite încă din 1998. În anul 2007, cercetătorii Mario R. Capecchi, Sir Martin J. Evans și Oliver Smithies au primit Premiul Nobel pentru Medicină și Fiziologie pentru descoperirea principiilor de introducere a unor modificări genetice specifice prin utilizarea celulelor sursă embrionare.  Însă, cu toate acestea, mulți sunt cei care nu cunosc încă beneficiile recoltării, la naștere, a acestor celule.

Organismul uman este format din peste 200 de tipuri de celule diferite, toate provenind dintr-o singură categorie de celule: celulele stem. În viața intrauterină, celulele stem sunt responsabile de formarea și dezvoltarea fătului, iar, după naștere, de reînnoirea și de repararea țesuturilor și organelor, ne-a explicat conducerea ARBACS. “Există trei surse disponibile de celule stem,cea de celule hematopoietice utilizate în transplanturi, cum este cel de măduvă osoasă, cea de recoltare din sângele periferic și, ultima sursă de recoltare de celule stem, dar cea mai importantă și anume din sângele de cordon ombilical. Dintre acestea, cea din sângele din cordonul ombilical este cea mai facilă sursă pentru obținerea unei grefe de celule stem. În plus, recoltarea de celule stem nu implică niciun risc pentru mamă sau nou-născut. Recoltarea de sânge din cordonul ombilical este o procedură simplă, efectuată imediat după naștere. Mai trebuie evidențiat faptul că celulele stem din sângele de cordon ombilical au particularitatea de a fi mai tinere comparativ cu celulele din măduva osoasă sau sângele periferic. Acest lucru înseamnă că aceste celule stem au capacitate mai mare de multiplicare și o toleranță mai crescută față de pacientul primitor. Celulele stem din sângele de cordon ombilical se pot utiliza pentru tratarea a circa 80 de boli, iar în sângele ombilical sunt de zece ori mai multe celule producătoare de celule stem față de celelalte surse de celule stem”, ne-a explicat preşedintele ARBACS.

Recoltarea de celule stem din cordonul ombilical se poate face doar la naștere, personalul medical trebuie să recolteze sângele din cordonul ombilical folosind kit-ul de recoltare pus la dispoziție de către Băncile de celule stem. Este o procedură simplă, care durează puțin, sângele din cordonul ombilical fiind singura sursă din care celulele stem se pot colecta prin metode ce nu sunt invazive.  Sângele recoltat se transportă apoi la laborator, pentru a fi analizat în vederea validării pentru stocare. Stocarea probei se poate face atât în România, cât și peste granițele țării, în funcție de preferințele părinților și a băncii alese. Se realizează apoi extragerea concentratului de celule stem, urmând ca probele obținute să fie înregistrate și supuse procesului de criogenare treptată. Stocarea celulelor stem se face în unități speciale, la o temperatură de – 196 de grade Celsius, în vapori de azot lichid.

Statistici și cercetări

Doar anul trecut, la nivel mondial, s-a atins cifra de un milion de transplanturi cu celule stem. Printre afecțiunile care se pot trata prin transplantul de celule stem se numără leucemii, limfoame, anemii, diverse tipuri de cancer al măduvei osoase sau boli congenitale, care afectează sistemul imunitar și alte organe, precum și boli congenitale metabolice. Se acordă astfel o atenție deosebită Medicinei Regenerative, care are mari perspective în refacerea țesuturilor sau organelor distruse de boală sau accident.

În prezent, există nenumărate studii și cercetări clinice care au drept subiect terapia cu celule stem. „Cercetarea din acest domeniu avansează foarte repede, iar lista celor 80 de boli poate fi oricând extinsă! Anual se alocă miliarde de euro, fonduri private, cât și de stat, pentru cercetările în domeniul Medicinei Regenerative și a celulelor stem. Statisticile arată că în următorii zece ani, aproape un sfert din domeniul medicinei se va baza pe Medicina Regenerativă. De asemenea, există foarte multe terapii experimentale la nivel internațional, printre care se numără autismul, scleroza multiplă, accidentul vascular cerebral, infarctul miocardic, HIV, paralizii cerebrale, poliartrita reumatoidă, Boala Crohn, Boala Alzheimer, Boala Huntington, Boala Parkinson, sclerodermia, dermatomiozita juvenilă etc”, explică Dr.Bogdan Ivănescu.

Misiune și valori

Misiunea ARBACS este de a deveni un reper privind informarea corectă a păriniților din România, promovând și distribuind informații științifice și educaționale din domeniul celulelor stem.

În domeniul sănătății trebuie definite și respectate standarde înalte de calitate, spune conducerea Asociației, care a adăugat faptul că părinții bine informați reușesc să facă întotdeauna cele mai bune alegeri și să ia cele mai bune decizii în ceea ce privește viitorul copiilor lor. “Scopul Asociației Române a Băncilor Acreditate de Celule Stem este de a facilita accesul cât mai multor viitori părinţi din România la informarea corectă şi continuă asupra domeniului celulelor stem, de a promova un serviciu de calitate europeană, precum şi responsabilitatea socială şi etică a membrilor săi în faţa viitoarelor mame şi a familiei, specialiştilor din domeniul sanitar şi a tuturor celor implicaţi”, ne-a declarat președintele ARBACS.

Codul de etică profesională 

Unul dintre cele mai importante momente din istoria Asociației este lansarea, în anul 2013, a Codului ARBACS de Etică Profesională, document care stă la baza desfășurării activității băncilor de celule stem, membre ale organizației, și care are scopul de a le oferi încredere sporită clienților.Începând cu ianuarie 2007, România a devenit membră a UE, iar pentru a aplica aceleaşi standarde etice ridicate ale activităţilor de promovare desfăşurate în domeniul sănătăţii din Uniunea Europeană, ARBACS consideră că este obligatoriu ca şi în România să se pună în practică un cod de etică şi de conduită similar cu cel aplicat în ţările Uniunii Europene”, ne-a explicat Bogdan Ivănescu. 

Codul ARBACS reglementează, așadar, în rândul membrilor promovarea și furnizarea serviciilor de transport, procesare și stocare de celule stem de către profesioniștii din domeniul sanitar, publicul larg, viitorii parinți și familiile acestora. De asemenea, documentul stabilește activitatea de prelucrare a datelor cu caracter personal, protejarea şi păstrarea confidenţialităţii oricăror informaţii personale, biologice şi genetice ale familiilor care au contractat aceste servicii. “ARBACS este conştientă de importanţa furnizării de informaţii exacte, corecte şi obiective despre caracteristicile celulelor stem, condiţiile de utilizare în transplant a acestora, cazurile de transplant efectuate, datele statistice furnizate de agenţiile instituţionale acreditate în acest sens, cât și despre serviciile și produsele oferite de băncile de celule stem, astfel încât să se poată lua decizii raţionale cu privire la serviciile de colectare, procesare şi stocare a celulelor stem”,  ne-a declarat Bogdan Ivănescu, preşedintele ARBACS.

Asociația încurajează competiţia dintre băncile private de celule stem, iar codul de etică nu restrânge promovarea serviciilor de procesare şi stocare de celule stem și nici nu limitează interacţiunea cu profesioniştii din domeniul sanitar. Documentul asigură însă desfăşurarea tuturor activităţilor într-un mod onest, cu evitarea practicilor înşelătoare şi a potenţialelor conflicte de interes cu profesioniştii din domeniul sanitar şi în concordanţă cu legile şi reglementările din România şi Uniunea Europeană.

Evoluție

Piața celulelor stem este estimată la aproximativ 14 – 15 milioane euro, potrivit ARBACS, iar în ultima perioadă, piața a avut o evoluție constantă, oferta băncilor de celule stem fiind din ce în ce mai extinsă. În țara noastră, în cazul a circa 6% dintre nașteri, părinții aleg să recolteze celule stem. În condițiile în care media europeană este de 2 – 3% din numărul de nașteri, nivelul din România este unul ridicat.

Planurile de viitor ale ARBACS includ menținerea unei bune colaborări și relații cu autoritățile competente în domeniu precum Ministerul Sănătății, Agenția Națională de Transplant sau Registrul Public al Donatorilor Onorifici de Celule Stem, dar și cu parteneri de dialog. “Asociația își propune să fie, în continuare, un partener activ și de încredere pentru autoritățile din domeniul sănătății și pentru comunitatea medicală, și, împreună cu aceștia, să contribuie activ la crearea unui climat bine reglementat și legiferat în acest domeniu. Orice bancă de celule stem din România poate deveni membră ARBACS, atâta timp cât acceptă să se alinieze și să respecte Statutul Asocieției, principiile sale de funcționare, precum și standardele de etică și calitate stipulate în Codul de Etică Profesională”, ne-a declarat Bogdan Ivănescu, preşedintele ARBACS.

 

 

Citiți și despre: