Stiri: Companii

Ariston Thermo estimează vânzări în creştere în acest an

03.02.2014

Ariston Thermo România a înregistrat anul trecut vânzări la acelaşi nivel ca în 2012, însă pentru acest an compania estimează un avans în volum cu 20% pe segmentul centralelor termice în condensare, care au un consum mai mic de energie.

Creşterea vine în urma unui interes tot mai mare pe care îl au românii pentru sistemele de încălzire ce aduc economii. Pe segmentul centralelor termice convenţionale, compania estimează o creştere de 5%.

„În 2013 business-ul Ariston s-a situat la acelaşi nivel ca şi în 2012, atât din punct de vedere al cifrei de afaceri, cât şi al volumelor comercializate. Astfel, în acest moment, circa 65% din vânzările companiei sunt generate de centrale termice murale, 30% de boilerele electrice, restul revenind sistemelor solare, pompelor de căldură şi aparatelor de aer condiţionat”, a declarat Cătălin Drăguleanu, Country Manager Ariston Thermo România.

Acesta a explicat că românii au început să se orienteze către centrale termice în condensare încă din anul 2012, iar trendul s-a menţinut şi anul trecut.

În urmă cu cinci ani, doar 1-2% din centralele Ariston vândute pe plan local înglobau această tehnologie, în timp ce anul trecut procedul a ajuns la peste 6%.

Pe piaţa din România de centrale termice de apartament, în 2013 nu s-a observat o evoluţie deosebită. Stagnarea pieţei a fost cauzată de situaţia economică incertă şi de puterea de cumpărare scăzută a românilor.

„În 2013, piaţa locală de centrale termice a suferit un uşor declin în primul semestru, pentru ca în a doua jumătate să recupereze decalajul. Astfel, estimăm că anul trecut, vânzările de profil au rămas aproximativ la acelaşi nivel ca şi în 2012, atât în ceea ce priveşte volumul, cât şi valoarea”, a spus Cătălin Drăguleanu.

La ora actuală, circa 65 % dintre centralele comercializate pe plan local sunt vândute către locuinţele ce au renunţat la sistemul centralizat de încălzire.