ASF efectuează teste de stres la fondurile de de investiții

26.04.2016

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis efectuarea unui test de stres la care vor participa 74 de fonduri deschise de investiții și 29 de fonduri închise de investiții autorizate în România şi care va avea ca dată de referinţă 31 martie 2016.

Acest demers se aliniază obiectivelor strategice ale Autorității, pentru perioada 2016 – 2018, care vizează creșterea încrederii consumatorilor față de piețele și instrumentele financiare nebancare, precum şi consolidarea stabilităţii și o funcționare sănătoasă a piețelor.

Scopul exercițiului este de a testa senzitivitatea acestor entități la condiții extreme privind riscul de piață, riscul de contrapartidă și riscul de lichiditate, în vederea evaluării și totodată a creşterii capacității de reacţie a administratorilor în faţa unor situații excepționale.

„Exercițiul nu reprezintă un test de tipul „pass or fail” și nu vizează luarea de măsuri de supraveghere de tip sancționatoriu în urma rezultatelor constatate. Testul urmăreşte să identifice și ulterior să aplice noi proceduri care să conducă la îmbunătățirea capacității fondurilor participante de gestionare a lichidității și riscurilor investiționale. Din aceste considerente, este esenţială înțelegerea amplitudinii cu care ar putea fluctua valoarea activelor și valoarea unității de investiție, în condiții adverse extreme pe piețele financiare”, precizează ASF.

Va fi de asemenea testată şi capacitatea fondurilor de a face față pe termen scurt unei valori excepțional de ridicate a răscumpărărilor, în condiții de lichiditate redusă și cu volatilitate în creștere pe piețele financiare. În egală măsură, exerciţiul urmăreşte şi identificarea potențialelor efecte de runda a doua pe care eventuale acțiuni de vânzare rapidă și forţată a activelor le-ar putea avea asupra prețurilor activelor și, implicit, asupra celorlalți participanți la piețe.

Informațiile necesare pentru analizarea impactului factorilor de stres vor fi colectate de la fondurile participante în baza unei metodologii care va face în perioada următoare obiectul consultării cu societățile de administrare a investițiilor, urmând ca rezultatele și eventualele măsuri necesare de îmbunătățire a procedurilor de management al riscurilor să fie cunoscute înainte de finalul anului curent.

Coordonarea acestui exerciţiu va fi în sarcina unui Grup de Coordonare şi Implementare (GCI) ce va fi alcătuit la nivelul ASF.

 

 

Citiți și despre: