Asociaţia „Ai Carte” a început înscrierile pentru Bursele Performer

17.08.2015

Asociaţia „Ai Carte” a început astăzi înscrierile pentru Bursele Perfomer aferente anului şcolar şi universitar 2015-2016. Bursele Performer sunt în cuantum de 100 de lei lunar şi se acordă elevilor şi studenţilor cu performanţe deosebite în educaţie şi cu o situaţie materială sub medie. Prin aceste burse ne Asociaţia Ai Carte îşi propune, pentru al doilea an consecutiv să încurajeze elevii şi studenţii să se autodepăşească susţinându-i financiar şi moral.

Pentru Bursele Performer pot aplica elevii şi studenţii cu rezultate bune la învăţătură, în stabilirea candidaţilor eligibili urmând să se ţină seama de media ultimului an de studii, rezultate la olimpiade şi concursuri şcolare, alte realizări deosebite în domeniul educaţiei şi venitul mediu pe membru de familie pe ultimele 3 luni.

Asociaţia Ai Carte a fost înfiinţată în ianuarie 2013 şi îşi propune să creeze premisele necesare dezvoltării personale şi profesionale a membrilor şi a altor persoane, prin facilitarea accesului la resursele umane şi materiale necesare.

 

 

Citiți și despre: