Atenţionare MAE pentru românii care merg în Bulgaria în minivacanţa de Sf. Maria

11.08.2017

Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetățenii români care tranzitează sau călătoresc pe teritoriul Republicii Bulgaria că, în perioada 11 – 15 august 2017, din cauza numărului mare de autoturisme care vor traversa frontiera, există posibilitatea creșterii timpilor de așteptare și a formării de aglomerări la punctele de trecere, în special la punctul de trecere a frontierei Giurgiu – Ruse.

Se estimează că valorile cele mai ridicate de tranzit se vor înregistra în seara zilei de 11 august 2017 și în dimineața zilei de 12 august 2017, pe sensul de ieșire din România, precum și în seara zilei de 15 august 2017, pe sensul de ieșire din Bulgaria și intrare în România. Timpul suplimentar de așteptare poate fi cauzat, la punctul de frontieră Giurgiu – Ruse (pe sensul de ieșire din Bulgaria și intrare în România) de procedura de colectare a taxei de pod.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care tranzitează Republica Bulgaria, cu destinația Grecia, și care doresc să utilizeze punctul de frontieră Makaza (de la frontiera dintre Bulgaria și Grecia), că au la dispoziție și punctele de frontieră limitrofe: Zlatograd și Ivaiylovgrad (regimul acestor puncte de frontieră bulgare este deschis circulației pentru mijloace de transport cu o masă totală de până în 3,5 t și o capacitate de transport de 8+1 locuri).

 

 

Citiți și despre: