Atos a cumpărat Xerox IT Outsourcing

22.12.2014

Atos, unul dintre principalii furnizori internaționali de servicii IT, a anunțat achiziția companiei Xerox IT Outsourcing, pentru 1,05 miliarde de dolari. Tranzacţia urmează să fie finalizată la sfârșitul celui de-al doilea trimestru din 2015, iar în urma preluării Atos îşi consolidează poziția de lider global în domeniul serviciilor digitale.

În plus, în urma achiziției, Atos își va tripla volumul operațiunilor pe piața din Statele Unite, aceasta urmând să devină regiunea geografică în care compania desfășoară cele mai multe operațiuni.

„Consolidarea poziției în SUA este un pas important în realizarea planului nostru strategic – structurat pe trei ani – și răspunde unei cereri puternice din partea clienților la nivel global. Această tranzacție ne va permite să creăm o amprentă mai puternică pe piața din SUA, o piață care încă de la început a fost interesată de adoptarea tehnologiilor inovative și accesarea resurselor de specialiști talentați și calificați. Suntem încântați să le urăm în curând bun venit celor 9.800 de noi colegi, care vor face parte dintr-o companie care e lider în domeniul în care activează și este dedicată celor mai avansate servicii IT”, a spus Thierry Breton, Președinte și CEO Atos.

De asemenea, Atos va deveni unul dintre principalii furnizori de servicii IT ai Xerox, iar clienții diviziilor Business Process Outsourcing (BPO) și Document Outsourcing din cadrul Xerox vor avea acces la capacitățile IT ale Atos la nivel global.

Cele două companii vor avea o colaborare strategică la nivel mondial, în cadrul căreia vor crea împreună proiecte inovatoare și se vor prezenta împreună pe piață, cu scopul de a maximiza oportunitățile în ceea ce privește furnizarea de servicii IT pentru Atos, respectiv servicii BTO pentru Xerox, atât în Europa cât și în America de Nord.

„Atos este o companie cu care avem o relație de lungă durată, colaborând pentru diferite capacități. Prin vânzarea diviziei ITO către Atos, clienții noștri din toată lumea au acces la o suită extinsă de capabilități IT, care vine în completarea soluțiilor Xerox pentru BPO și Document Outsourcing. Această tranzacție se aliniază strategiei noastre continue de management al portofoliului și ne ajută să ne concentrăm mai bine asupra acelor domenii în care putem livra cea mai mare valoare și expertiză clienților”, a declarat Ursula Burns, Președinte și CEO Xerox.

Citiți și despre: