Au început înscrierile la „Hacking Health Romania”

18.09.2017

Organizatorii ”Hacking Health Romania” au anunţat că au început înscrierile la cel mai important hackathon pe teme de sănătate din Europa Centrală și de Sud-Est. Începând din luna septembrie, specialiştii IT care doresc să își prezinte ideile inovatoare, care pot avea un impact pozitiv asupra sistemului medical din ţara noastră au la dispoziție un formular de înscriere pe site-ul oficial al evenimentului: health-hackathon.ro.

Evenimentul ”Hacking Health Romania” va avea loc în București în perioada 28-29 octombrie și se adresează specialiștilor din domeniul IT (arhitecți de software, dezvoltatori și tineri antreprenori, studenți ai facultăţilor de profil), precum și experților din domeniul sănătăţii.

Concursul este organizat de Smart Everything Everywhere (SEE) și compania Johnson&Johnson România, din dorința de a crea un incubator de proiecte-pilot cu potențial, care, odată implementate, să răspundă unor nevoi specifice ale pacienților din România, să influențeze pozitiv starea lor de sănătate și să contribuie la dezvoltarea sistemului de sănătate.

De asemenea, Ambasada Statelor Unite ale Americii în România şi Camera de Comerţ Americană în România (AmCham Romania) sunt parteneri ai „Hacking Health Romania”.

Termene și condiții pentru înscriere:

Înscrierile în cadrul hackathonului au loc până pe data de 8 octombrie 2017.

Pentru selecția participanților se vor avea în vedere următoarele trei criterii:

  • Trimiterea ideii de proiect odată cu înscrierea (condiție obligatorie);
  • Calificările profesionale și aptitudinile tehnice;
  • Interesul arătat pentru domeniul e-health și/sau al sănătății.

Candidaţii selectaţi vor fi anunțați de organizatori prin e-mail, până la data de 14 octombrie 2017.

În competiție pot fi înscrise idei de produse sau de servicii digitale din domeniul sănătății, cum ar fi: aplicații care conectează personalul medical și comunitățile izolate, rurale, cu ajutorul telemedicinei; instrumente pentru screening online; platforme care pot creşte gradul de conștientizare despre afecțiuni precum tuberculoza multidrog rezistentă, cancer, HIV, soluții cu impact asupra sănătăţii mintale, inclusiv programe de suport pentru pacienți și monitorizarea feedbackului pacienților în timp real; programe care promovează prevenția sanitară și un stil de viață sănătos, educația sanitară în școli, creșterea utilizării dispozitivelor medicale în combaterea obezității; și proiecte prin care poate fi facilitată instruirea și educația personalului medical etc.

 

 

Citiți și despre: