Avertizare de călătorie în Italia. Mai multe drumuri sunt închise

02.11.2016

Ministerul Afacerilor Externe anunţă cetățenii români care se află sau doresc să călătorească în Italia că, în urma verificărilor efectuate de Autoritatea Națională a Drumurilor după seismele recente din centrul Italiei, circulația pe drumul național SS4 ”Salaria” a fost deschisă între Amatrice și Grisciano (provincia Rieti), dar, pe unele porțiuni de drum, circulația se face pe sens unic alternat, pentru a permite continuarea lucrărilor de reparare a carosabilului.

Se recomandă în continuare evitarea tranzitării drumului național SS4 ”Salaria”, accesibil între Rieti și Ascoli Piceno, pentru a permite accesul echipelor de intervenție.

Drumul național SS685 ”delle Tre Valli Umbre” rămâne închis între provinciile Perugia și Ascoli Piceno.

Pentru informații suplimentare, cetățenii români care se află în zonele afectate pot accesa site-ul www.stradeanas.it  și descărca gratuit aplicația “VAI Anas Plus“ din “App store” și “Google Play”.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de alertare în cazul în care apar situaţii speciale.

 

 

Citiți și despre: